Din anul 1992, în fiecare an, în 10 octombrie este marcată Ziua Mondială a Sănătății Mintale, dată stabilită de Federația Mondială a Sănătății Mintale (WFMH).
La început, WFMH nu avea un obiectiv precis, decât acela de a milita pentru sănătatea mintală în ansamblu. A fost un efort susținut și o muncă dificilă pentru a schimba obiceiuri nesănătoase, care înrăutățeau situațiile deja dificile ale indivizilor.
Timp de decenii, sănătatea mintală a fost una dintre cele mai neglijate domenii ale sănătății publice, primind o mică parte din atenția și resursele de care are nevoie și merită, la nivel mondial. Stigmatul și discriminarea continuă să fie o barieră în calea incluziunii sociale și a accesului la îngrijirea potrivită.
Ne imaginăm și ne dorim o lume în care sănătatea mintală este apreciată, promovată și protejată; în care toată lumea are șanse egale de a se bucura de sănătate mintală și de a-și exercita drepturile omului, unde toată lumea poate avea acces la îngrijirea de sănătate mintală de care are nevoie.
Având acest punct de pornire, experiența și cazuistica, cele 194 de state membre ale Organizația Mondială a Sănătății (printre care si Romania) au semnat Planul cuprinzător de acțiune în domeniul sănătății mintale 2013–2030 , care se angajează să respecte obiectivele globale pentru transformarea sănătății mintale, cu următoarele obiective majore:
• conducere și guvernare mai eficiente pentru sănătatea mintală;
• furnizarea de servicii cuprinzătoare, integrate de sănătate mintală și de îngrijire socială în medii comunitare;
• implementarea strategiilor de promovare și prevenire;
• sistemele informaționale consolidate, dovezi și cercetare.
În continuarea acestor proiecte la nivel mondial și național, la nivel local, Facultatea de Medicină a Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad, medici din cadrul Secției Clinice de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și cu reprezentanții Asociației Absolvenților „ALUMNI” UVVG Arad își propun să demareze o serie de activități, în perioada imediat următoare, având ca scop informarea arădenilor cu privire la sănătatea mintală, cu sfaturi, îndrumări și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări din domeniu.
Cu toții ne putem juca rolul în creșterea gradului de conștientizare cu privire la intervențiile preventive în domeniul sănătății mintale, iar Ziua Mondială a Sănătății Mintale este o oportunitate de a face acest lucru în mod colectiv.
Lasă un comentariu