La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad va avea loc, vineri, 31 martie, începând cu ora 11, evenimentul Ziua Porţilor Deschise. Deasemenea, va fi deschis un punct de informare și în P-ța Avram Iancu din municipiu, care va funcționa în intervalul orar 11.00 – 14.00.
Pentru Ziua Porților Deschise, jandarmii arădeni au pregătit exerciţii demonstrative specifice misiunilor pe care le desfăşoară şi exerciţii cu câinii de serviciu. Vor fi organizate ateliere în care se va prezenta tehnica din dotarea subunităților, materiale de intervenţie şi de comunicaţii.
Cei ce îi vor vizita pe jandarmi vor putea viziona imagini video cu misiuni și activităţi specifice jandarmeriei şi alte aspecte de interes. Persoanele care doresc să urmeze o carieră în jandarmerie, se vor putea documenta cu privire la oferta de şcolarizare în instituţiile militare de învăţământ.
Cu această ocazie sunt așteptați și elevii care, în această perioadă se află în programul ,,Școala altfel 2017”.
Pentru detalii și informațíi cu privire la eveniment vă rugăm să contactați Biroul de Relații cu Publicul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad la numerele de telefon 0257.514950 sau 0257.514922.
Lasă un comentariu