Sub genericul „Ziua Europei”, Consulatul General al României la Gyula a organizat zilele trecute o manifestare cultural-artistică pe scena Centrului Cultural Românesc din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula.
În faţa publicului au evoluat tineri artişti români din Ungaria şi România: Ansamblul de dansuri populare şi trupa de teatru amator a Liceului „Nicolae Bălcescu” şi Ansamblul folcloric „Bârzava” al Primăriei Municipiului Reşiţa.
La eveniment au participat Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), împreună cu numeroşi preoţi din cadrul Episcopiei, printre care pr. Calinic Covaci, consilier administrativ-bisericesc, pr. Origen Sabău, consilier cultural, pr. Visarion Tuderici, secretarul eparhial, preoţii parohi de la Gyula Mică şi Micherechi şi alţi clerici de la Centrul Eparhial. Între oficialităţi, au fost prezenţi Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului „N. Bălcescu”, Ion Budai, fost director al liceului, Tiberiu Iuhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU), Alexandru Finna, vicepreşedintele ATRU, Eva Iova-Simon, directorul săptămânalului „Foaia Românească”, Mariana Negrau, directorul Centrului de Documentare şi Informare al ATRU, Ionel Avrigeanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, Gheorghe Ardelean, consilier judeţean în Consiliul Judeţean Békés (Bichiş), din Ungaria, Lavinia Dolot, directorul-adjunct al Colegiului Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa, Geanina Catrina, consilier la Serviciul pentru Proiecte Europene şi Relaţii Internaţionale în cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa, Laszlo Pluhar, primarul localităţii Elek (Aletea), din Ungaria, Ana Sarkozy, directorul Şcolii Generale din Micherechi, Erika Borbély, directorul Şcolii Generale din Chitighaz, Maria Puşcar, directorul Grădiniţei din Micherechi, s.a.
Manifestarea a fost deschisă de consulul general Florin Trandafir Vasiloni, care a evocat importanta multiplă a zilei de 9 mai, care este în acelaşi timp „Ziua Europei”, „Ziua proclamării Independenţei de Stat a României”, la 9 mai 1877, şi „Ziua încheierii celui de-al doilea Război Mondial”, în 9 mai 1945. Totodată, şi-a exprimat satisfacţia de a putea organiza această manifestare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Reşiţa, dar şi bucuria de a putea aduce, spre a concerta pe scena din Gyula artişti din părţile Banatului Montan, din judeţul de origine, Caraş-Severin.
Programul artistic a conţinut trei puncte, susţinute de către Ansamblul de dansuri populare a Liceului din Gyula, coordonat de prof. Mihai Cerhati şi de Ansamblul „Bârzava” al Primăriei Municipiului Reşiţa, coordonat de doamna Maria Anghescu, dar şi piesa de teatru „Moftul român” prezentată în premieră pentru public de trupa de teatru a Liceului , coordonată de prof. Vera Cser, pregătită sub îndrumarea regizorului Nora Tiu Chiriac şi susţinută de către Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria.
La final, au fost exprimate mulţumiri şi aprecieri pentru reuşita acestui eveniment şi au fost oferite câteva daruri simbolice din partea Primăriei Reşiţa, pentru consul general Florin Trandafir Vasiloni, doamna Maria Gurzău Czeglédi, PS Părinte Siluan şi doamna Eva Iova-Simon, în numele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria.
Vineri, 15 mai 2015, a avut loc, în cadru festiv, semnarea unui protocol de înfrăţire între Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula şi Colegiul Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa, care va presupune schimb de experienţă între aceste două instituţii de învăţământ, din Ungaria şi România. Cu prilejul semnării acestui act, Maria Gurzău Czeglédi a evocat câteva date importante din istoricul şi viaţă comunităţii româneşti din Ungaria şi a instituţiei pe care o conduce, care împlineşte 65 de ani de existenţa şi numără în prezent aproximativ 400 de elevi, iar doamna Lavinia Dolot, director-adjunct al Colegiului Naţional „Traian Lalescu” şi-a exprimat mulţumirea pentru primirea de care s-au bucurat din partea gazdelor şi a subliniat de asemenea importanţă colaborării între Colegiul din Reşiţa, care numără aproximativ 1400 de elevi şi această Şcoală din Ungaria.
La eveniment au participat Florin Trandafir Vasiloni, consul general al României la Gyula, şi PS Siluan, episcopul EORU. Au fost prezenţi, de asemenea, alte cadre didactice, elevi şi oficialităţi, de la cele două instituţii de învăţământ. Conducerea colegiului bănăţean a oferit Liceului „N. Bălcescu” o donaţie de 400 de volume în limba română.
Lasă un comentariu