Organizația locală a Uniunii Salvați România vă invită vineri, 23.02.2018, de la orele 18, la sediul partidului din strada Dimitrie Bolintineanu, nr. 5, etaj 4, pentru a participa la prezentarea susținută de cunoscutul alpinist arădean Zsolt Torok.
Alături de partenerul său, Vlad Căpușan, Zsolt a reușit o performanță sportivă remarcabilă, ascensiunea vârfului Cerro Torre, din Patagonia. Aflat într-o zonă faimoasă pentru vremea instabilă, pentru vântul puternic și rarele ferestre de calm disponibile, acest vârf reprezintă un ideal visat de nenumărați alpiniști, atins de puțini dintre ei. Zsolt va prezenta istoricul reușitei, efortul și pregătirea necesară, precum și bucuria succesului.
„S-ar putea ca în ochii unora să fiu un alpinist atipic, mult prea comunicativ, dar nu e o problema: îmi asum ceea ce sunt. Bucuria și trăirile profunde erau întotdeauna mai mari decât orice regulă, scrisă sau nescrisă. Dacă măcar o mica parte din ceea ce am văzut am reușit sa redau prin cuvinte, simt că bucuria de pe vârf a fost adusă Acasă. Tot ce pot spune este ca dincolo de interviuri, declarații, lupte pentru supraviețuire, atât pe munte cât și în societate, mergem înainte. E tot ce contează”, a declarat Zsolt Torok, membru al USR Arad.
Lasă un comentariu