Caz șocant într-o localitate, acolo unde localnicii auzeau țipete din zid, iar abia după trei zile s-au gândit să spargă peretele. Când localnicii și-...
Sute de DANSATORI TALENTAȚI la Expo Arad, în cadrul Galei Royal Steps (GALERIE FOTO)
Școala de Dans Royal Steps organizează, în fiecare an, în preajma Craciunului, un spectacol mare în cadrul careia dansează toți copiii școlii, iar ace...
În PNL a început BĂTĂLIA pentru FUNCȚII
Liderii PNL au început bătaia pentru preluarea șefiei grupurilor parlamentare și a câtorva comisii de specialitate, pentru care au negociat deja cu PS...
INTENȚIONEAZĂ să REALIZEZE primul ZBOR SOLAR uman în STRATOSFERĂ
Un elvețian a dezvăluit miercuri un aparat solar cu ajutorul căruia vrea să realizeze primul zbor solar uman în stratosferă. Elvețianul Raphael Domjan...
Risc de TRICHINELOZĂ! Atenţie la ce fel de carne consumaţi
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad avertizează populaţia în privinţa consumului de carne de porc, dar nu numai, în această perioadă crescând risc...
Tările în care TERORISMUL este un CUVÂNT NECUNOSCUT
În aceste țări, securitatea internă și respectarea drepturilor omului se află în prim plan, iar rata criminalității fiind printre cele mai scăzute de ...
Se întrunește NOUL Parlament. Ce se întâmplă astăzi și mâine în Camera Deputaților și Senat
Senatul şi Camera Deputaţilor se întrunesc astăzi la ora 12, în primele şedinţe de după alegerile din 11 decembrie. Lucrările vor fi conduse de decani...
A ÎNCEPUT! Un camion a intrat în mulțime, la Târgul de Crăciun de la Berlin. Mai mulți MORȚI și RĂNIȚI (VIDEO)
Un camion de 20 de tone a intrat cu viteză în mulțime, în această seară, la Târgul de Crăciun de la Berlin. Poliția germană a anunțat că mai mulți oam...
Un cercetător de la NASA predă la Universitatea Aurel Vlaicu
Un cercetător de la NASA, director al East European Research Center, predă la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Acesta este profesor asociat la u...
PRIMUL europarlamentar ROMÂN desemnat în cursa pentru președinția Parlamentului European. Urmărește-i DISCURSUL (VIDEO)
Mandatul președintelui actual al Parlamentului European, dl Martin Schultz, se încheie în ianuarie 2017. De aceea, la Parlamentul European se vor desf...
Care este cea mai RAPIDĂ rețea MOBILĂ din România. Rezultatul, aflat în urma unui test INTERNAȚIONAL
Ookla, compania care deține speedtest.net, a colectat, de la începutul anului, peste 1,44 milioane de teste efectuate de utilizatorii de telefonie mob...
Microbuz CUPRINS de FLĂCĂRI în Arad. Pompierii au intervenit de URGENȚĂ
ISU Arad a primit un apel de urgență, în jurul orei 3, prin care au fost anunțați că arde un microbuz. Din primele informații reiese că un microbuz a ...
Gheorghe Falcă, despre colaborarea cu ALDE: „Eu cred că după declaraţia domnului Tăriceanu va fi foarte greu“
Gheorghe Facă, primarul Aradului și fost lider de campanie al liberalilor, a făcut precizări în legătură cu o posibilă coaliție între PNL și ALDE. „Eu...
ÎNGROZITOR! Zeci de PERSOANE, găsite MOARTE după ce au consumat ALCOOL. Care a fost MOTIVUL
Zeci de persoane au fost găsite fără suflare după ce au consumat alcool cumpărat de pe piața neagră. Potrivit autorităților, pe eticheta uleiului scri...
Data limită pentru înscrierea în cadrul Programelor RABLA CLASIC și RABLA PLUS a fost prelungită. AFLĂ detalii
Data limită pentru înscrierea persoanelor fizice și juridice la producătorii validați în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus a fost prelungi...
Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă
Apropierea sărbătorilor de iarnă readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu fami...
Ce s-a ÎNTÂMPLAT cu fetița care a ÎNTRISTAT o lume întreagă cu postările ei de pe Twitter. Au INTERVENIT de URGENȚĂ
O fetiță siriană a devenit celebră cu postările sale de pe Twitter despre războiul zilnic din Alep. Organizația umanitară islamică turcă IHH a anunțat...
Atenție CONTRIBUABILI și CONTABILI! ANAF actualizează instrucţiunile de completare a numărului de evidenţă a plăţii
ANAF actualizează instrucţiunile de completare a numărului de evidenţă a plăţii pentru situațiile contribuabililor care plătesc timbrul de mediu pentr...
ATENȚIE! Metoda de ÎNȘELĂCIUNE „accidentul” revine în forță. CUM o poți EVITA
Hoţii obișnuiți să lucreze cu telefonul şi vorba bună au găsit o metodă ingenioasă de făcut bani: o înşelăciune care îi face pe părinţii îngrijoraţi s...
Petre Don a transformat ziarul în carte: „Dialoguri Deschise”
Aproximativ 200 de persoane au participat, zilele trecute, la Teatrul de Stat „Ioan Slavici” la o lansare de carte: „Dialoguri Deschise”, de Petre Don...
Caz ȘOCANT: Misterul DISPARIȚIEI unei FETIȚE poate fi REZOLVAT acum, după 47 de ani. Fratele ei a luat LEGĂTURA cu SUSPECTUL
O fetiță dispărută acum 47 le dă bătăi de cap polițiștilor care, încă, se chinuie să rezolve misterul. Familia micuţei Cheryl Grimmes se mutase recent...
Cele mai MULTE cazuri de RUJEOLĂ sunt în ARAD! Ministerul Sănătăţii a luat măsuri suplimentare pentru LIMITAREA epidemiei
Ministerul Sănătăţii, împreună cu experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ai Institutului Național de Sănătate Publică, ai Societăţii Naționale de...
Trei urmăriţi general şi unul internaţional, depistaţi la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Nădlac şi Borş au depistat patru bărbaţi pe numele cărora erau emise, de către au...
Treci FRONTIERA în perioada Sărbătorilor? AFLĂ cum poți EVITA COZILE interminabile
Dacă vii sau pleci în străinătate în perioada Sărbătorilor, te poți informa, în timp real, unde sunt deschise mai multe artere de trecere și la care e...
Noutatea de ultimă oră din INDUSTRIA filmelor pentru ADULȚI care va REVOLUȚIONA SEXUL
Industria filmelor pentru adulți au venit cu o noutate, la evenimentul AVN Adult Entertainment Expo din Las Vegas, care va revoluționa sexul. Compania...
















