Zece reguli înțelepte de EDUCARE a COPIILOR pentru VALORIFICAREA relației PĂRINTE – COPIL

Zece reguli înțelepte de EDUCARE a COPIILOR pentru VALORIFICAREA relației PĂRINTE – COPIL

Copilul este un învățăcel dornic să afle lucruri noi, dar cele mai importante lecții – să aibă răbdare, să coopereze cu ceilalți, să fie atent și prudent – nu are cum să le învețe de pe o zi pe alta. E nevoie de câțiva ani pentru a și le însuși cu adevărat.

Uite câteva REGULI LA MINUT, care ți-ar putea ușura munca pentru a menține o comunicare frumoasă cu copilul tău:

  1. Ajută-l să devină el însuşi, cu o personalitate unică şi specială, nu te aştepta ca, atunci când va fi mare, să fie exact ca tine sau aşa cum îți doreai tu să devii.
  2. Nu-i cere copilului să te răsplătească pentru tot ce ai făcut pentru el. El, la rându-i, va transmite copilului său ceea ce a primit de la tine.
  3. Nu-ţi vărsa nervii şi supărările pe copil; la bătrâneţe s-ar putea să regreţi unele comportamente pe care le ai în prezent, identificându-le ulterior la copilul ajuns adult.
  4. Nu nesocoti şi nu diminua problemele copilului.El percepe problemele sale ca fiind cel puţin la fel de grave cum le percepi şi tu pe ale tale, neavând experienţa de viaţă pe care o ai tu.
  5. Nu-l umili, aceste momente sunt de maximă frustrare şi se vor întoarce împotriva ta.
  6. Relaţia cu copilul tău este mai importantă decât relaţia cu străinii. Sunt oameni pe care poate că nu îi vei mai vedea niciodată; nu merită!
  7. Nu te învinovăţi că nu poţi face mai mult pentru copilul tău.Este suficient faptul că ai făcut tot ce ţi-a stat în puteri; el, oricum, își dorește prezența ta fizică mai mult decât orice obiect.
  8. Copilul nu este proprietatea ta, este un suflet care a venit prin lume prin tine, din iubire şi pe care ai datoria să-l ghidezi în viaţă şi să-l ajuţi să crească fericit.
  9. Niciodată să nu-i faci altui copil ceea ce nu vrei să i se facă copilului tău.
  10. Acceptă-ţi şi iubeşte-ţi copilul aşa cum este; acceptarea şi aprecierea ta de astăzi pot face diferenţa dintre o persoană chinuită şi stresată şi un om de succes de mâine.

iubire-mama-copil

Sursa: Centrul de parenting

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.