„2.000 de zile în Europa” – Iosif Matula şi-a prezentat bilanţul activităţii în Parlamentul European (GALERIE FOTO)

„2.000 de zile în Europa” – Iosif Matula şi-a prezentat bilanţul activităţii în Parlamentul European (GALERIE FOTO)

Iosif Matula, fost europarlamentar al PDL, a prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, un scurt bilanţ al activităţii sale în Parlamentul European în perioada 2009-2014. Fostul europarlamentar arădean a precizat că se află la un final de etapă, după cinci ani în Parlamentul European, unde a fost trimis datorită muncii de echipă a PDL Arad.

Iosif Matula a ținut să mulțumească pe această cale întregii echipe a PDL Arad, care a avut încredere în el și în rezultatele muncii pe care a desfășurat-o în mandatul anterior. Totodată, fostul europarlamentar a ținut să mulțumească tuturor celor care și-au pus încrederea și speranțele în el pentru a reprezenta Aradul și România în Parlamentul European.

„Dacă ar fi să vorbesc despre mine și despre crezul cu care am mers în Parlamentul European, poate ar fi momentul să vorbesc puțin altfel, cum poate n-am făcut-o în cei cinci ani și jumătate. Am ieșit prima dată în Vest în 1991, în Franța, iar apoi, după câțiva ani am repetat acest lucru și am văzut occidentul cu ochii și viziunea mea de atunci. Mi-am întărit convingerea cu care trăiam la acel moment și anume că, dacă vrem să ne apropiem de ceea ce înseamnă Vestul, avem de făcut un lucru simplu: noi, românii, indiferent în ce postură ne situăm, trebuie să fim corecți cu noi, să fim corecți cu cei din jur și să insistăm pe această corectitudine. Fiecare să ne vedem de ale noastre, de job-ul nostru, de ce avem de făcut. Am convingerea că, dacă tot mai mulți se comportă în acest fel, la un moment dat o sumă de indivizi corecți va da imaginea unei țări, a unui stat corect înscris pe un parcurs european”, a declarat Iosif Matula, adăugând că părăsește Parlamentul European cu convingerea că, atât el, cât și alți foști colegi, au lăsat în urmă o imagine de oameni corecți, politicieni corecți, care au contribuit la parcursrul european al României.

Înainte de terminarea mandatului său de reprezentant al României în cadrul Parlamentului European, arădeanul Iosif Matula spune că s-a simțit apreciat, iar roadele muncii sale au fost apreciate, atât de colegii români, cât și de cei din alte țări ale Uniunii Europene. Pentru toată activitatea sa din cadrul Parlamentului European, Iosif Matula a fost recompensat cu o dimplomă și cu o medalie, semn că munca depusă a fost într-adevăr apreciată.

Gheorghe Falcă, președintele PDL Arad, a fost, joi, alături de Iosif Matula și i-a mulțumit acestuia, atât în numele său, cât și în numele organizației pe care o conduce, pentru toată activitatea sa și pentru reprezentarea cu succes a Aradului și a României în Parlamentul European.

„Sunt bucuros că, în istoria recentă a Aradului, acest partid a reușit să promoveze oameni în funcții cheie. Aradul a generat în timp mari personalități, a generat mari evenimente și cred că această responsabilitate o avem și noi, ca oameni politici locali. Vom constata în timp că nu este ușor să ajungi europarlamentar, vom constata că nu este ușor ca un județ să aibă un europarlamentar și poate că atunci vom reuși să apreciem mai mult atât activitatea oamenilor politici, cât și omul în sine. Îl felicit pe domnul Matula, îi mulțumim pentru parcursul din Parlamentul European și sperăm că timpul va demonstra că implicarea a fost pozitivă și rezultatele au fost mărețe”, a declarat Gheorghe Falcă.

La finalul conferinţei de presă, Iosif Matula a declarat că se retrage oficial din politică pentru a petrece mai mult timp alături de familia sa.

  1. a uitat sa souna ca a facut 1 milion de euro din salar in 5 ani, asa estimativ, nu e rau, dar totusi ce a facut si asta acolo pentru salar de 7000 de euro pe luna? adica ceva concret nu doar povesti frumoase spuse la televizor…

    Raspunde
  2. extrem de corectul ,matula a facut acel milion de euro fara sa se consume prea mult , si acum dupa ce a tras lozul cel mare se va retrage in oraselul sau natal crisineu cris , unde probabil in buna traditie a baronilor locali i-si va deschide o terasa sau vre-o pensiune.

    Raspunde
  3. V-a dus de nas Matula pe toți. Poveștile ziaristilor mânjiți cu excusii la Bruxelles ma lasa rece!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.