Premieră medicală: TRANSPLANT DE PENIS în cazul unui soldat american rănit în Afganistan

Premieră medicală: TRANSPLANT DE PENIS în cazul unui soldat american rănit în Afganistan

Medicii de la centrul medical Johns Hopkins din Statele Unite anunţă realizarea, în curând, a primului transplant de penis din istoria medicinii americane, în cazul unui soldat rănit în Afganistan.

Chirurgii au în plan să efectueze în viitorul apropiat un număr de 60 de astfel de operații și să monitorizeze îndeaproape rezultatele, pentru a evalua raportul beneficiu-risc al acestui tip de operaţie. În funcţie de rezultatele obţinute, această operaţie poate deveni o procedură curentă.

Procedura de transplant ar permite militarilor care au suferit leziuni la organele genitale (numite leziuni genito-urinare), să-și reia funcția urinară, precum și capacitatea de a întreține raporturi sexuale și de a procrea după câteva luni de la operație.

Chirurgii de la Johns Hopkins au precizat că grefa de penis a fost prelevată de la un donator decedat.

Complicaţiile ce pot fi asociate transplantului de penis sunt asemănătoare cu orice alt tip de transplant: hemoragii, infecţii sau risc de respingere a grefei.

Potrivit unui raport, 1.367 de militari americani, care au luptat în Irak şi Afganistan în perioada 2012-2013, au suferit răni în zonele genitale, majoritatea răniților având sub 35 de ani. Aceste răni mutilante sunt însă subiect-tabu, fiind mai puţin recunoscute decât cele la nivelul braţelor sau picioarelor. Soldaţii suferind de acest tip de handicap rămân adesea stigmatizaţi.

Până în prezent, doar două transplanturi de penis au fost realizate în lume. Primul în China, în anul 2006, care s-a dovedit un eşec, iar cel de-al doilea realizat în 2014, în Africa de Sud a fost unul reuşit: în iunie 2015 pacientul care a primit grefa a anunţat că va deveni tată.

Sursa: washingtonpost.com

  1. Ocazia pe care trebuie să o fructifici imediat: un curs online si gratuit care te invata simplu si repede cum sa castigi bani de acasa! Inveti totul pas cu pas, GRATUIT, in lectii care iti explica foarte clar cum sa castigi bani de acasa! Cere acum mai multe informatii la adresa de email: tara_eusefina@yahoo.com

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.