Zeci de cetăţeni din Irak, Iran, Siria, Afganistan și India care au încercat să treacă ilegal granița au fost depistați la Nădlac în remorca unui autocar.
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat, ascunşi în remorca unui automarfar, 48 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria, Afganistan și India, pe care şoferul mijlocului de transport a încercat să îi scoată ilegal din România.
„În data de 26 noiembrie, în jurul orei 20.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorca, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta piese auto pentru o societate din Austria. În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia, în semiremorcă, au fost descoperite ascunse 48 de persoane. În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Iran, Siria, Afganistan și India, şase minori, trei femei și 39 de bărbați, solicitanţi de azil în ţara noastră”, precizează reprezentanții Poliției de Frontieră Arad.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul automarfarului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cei 48 de cetăţeni străini, la finalizarea acestoar urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Lasă un comentariu