Inspectoratul Școlar Județean Arad (ISJ) aduce la cunoştinţa opiniei publice că, pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, a fost postat proiectul de Metodologie de înscriere a copiilor în învăţământul primar, pentru anul şcolar 2016-2017 şi Calendarul specific.
În acest context, unităţile de învăţământ vor analiza proiectul şi vor formula eventualele propuneri de îmbunătăţire a acestuia, până la data de 25 ianuarie 2016, propuneri ce vor fi transmise Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad pentru a fi înaintate Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Ca şi în anii anteriori, părinţii, ai căror copii împlinesc 6 ani până la 31 august 2016 inclusiv, au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale 1/2011. Părinţii, ai căror copii implinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2016, pot să îşi înscrie copiii în clasa pregătitoare dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare, informează ISJ Arad.
Conform proiectului de metodologie (Cap.V, art. 13), înscrierea în învăţământul primar va avea loc în perioada 29 februarie – 18 martie 2016 la sediul unităţilor de învăţământ sau prin completarea online a unei cereri tip de înscriere, urmând ca cererea să fie validată la unitatea de învăţământ unde se doreşte înscrierea.
În perioada 22 februarie – 4 martie 2016, în unităţile de învăţământ preşcolar vor avea loc întâlniri de informare şi consiliere a părinţilor copiilor din grădiniţe cu privire la înscrierea în învăţământul primar în anul şcolar 2016 – 2017.
În perioada 24 februarie – 3 martie 2016, în fiecare unitate şcolară cu nivel de învăţământ primar se va organiza „Ziua porţilor deschise”, zi în care părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate claselor pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul didactic din unitatea de învăţământ.
În perioada 23 februarie – 16 martie 2016, are loc evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2016 şi optează pentru înscrierea în clasa pregătitoare.
Ca element de noutate al acestei metodologii, copiii care împlinesc 7 ani în anul 2016 şi încă sunt cuprinşi în grădiniţe, vor fi înscrişi obligatoriu în clasa pregătitoare începând cu anul şcolar 2016-2017.
Lasă un comentariu