Mihai Fifor: Întâlnirea lui Falcă cu vicepremierul Vasile Dâncu, „mai mult un exerciţiu de imagine”

Mihai Fifor: Întâlnirea lui Falcă cu vicepremierul Vasile Dâncu, „mai mult un exerciţiu de imagine”

Senatorul PSD Mihai Fifor a subliniat încă o dată, într-o conferinţă de presă, gravitatea situaţiei în care se află CET Arad, în contextul în care arădenii ar putea râmâne fără apă caldă şi căldură datorită blocajelor financiare în care va intra instituţia.

„Fără doar şi poate, vorbesc despre acest subiect cu amărăciune pentru că aici nu este vorba despre o dispută politică ce implică stânga şi dreapta, ci despre un dezastru administrativ ce afectează în primul rând cetăţenii Aradului. Conform unor informaţii de ultimă oră, Energomontaj ar putea bloca astăzi conturile CET Hidrocarburi Arad, din cauza unei datorii de peste 20 milioane lei, ceea ce va atrage după sine îngheţarea salariilor angajaţilor. Am făcut împreună cu preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar tot ceea ce ne-a stat în putinţă pentru a media, în limite legale, dialogul între administraţia locală şi reprezentanţii Guvernului. Am aflat din presă că Gheorghe Falcă a anunţat că va avea o întrevedere cu vicepremierul Vasile Dâncu, pentru a relua tematica la Bucureşti. Sigur că ne dorim ca întâlnirea să fie fructoasă pentru Arad, cu toate că este mai mult un exerciţiu de imagine decât un demers constructiv”, a declarat Mihai Fifor.

„Reamintesc că primarul a primit un răspuns oficial de la doamna Dragu, ministrul finanțelor publice și de la doamna Sirma Caraman, secretar de stat în MDRAP, în care i s-a râspuns clar, că atâta timp cât încheie anul cu un excedent bugetar de peste 166 de milioane de lei, Guvernul nu are cum să aloce alți bani, în niciun caz sub formă de ajutor de stat. Pe de altă parte, mă bucur totuşi că în urma insistenţelor noastre va fi convocată mâine o şedintă a Consiliului Local Municipal Arad, în care se va discuta alocarea a şase milioane de lei pentru CET Hidrocarburi. Ne vom implica în continuare când vine vorba despre interesul comunităţii locale, la fel cum am făcut-o până acum. Problema CET rămâne pentru noi prioritară şi ne arătăm întreaga deschidere pentru rezolvarea problemei” – a mai declarat senatorul Mihai Fifor.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.