Bărbat urmărit general pentru complicitate la operațiuni financiare frauduloase, depistat la frontiera româno-ungară

Bărbat urmărit general pentru complicitate la operațiuni financiare frauduloase, depistat la frontiera româno-ungară

Un român, urmărit general pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la operațiuni financiare în mod fraudulos, a fost depistat de polițiștii de frontieră în timp ce călătorea ca pasager într-un tren pe ruta Austria-România.

Potrivit unui comunicat al IJPF Arad: „În data de 05.02.2016, ora 03.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasager într-un tren Inter Regio care circula pe relaţia Austria – România, cetăţeanul român Cătălin Constantin P., în vârstă de 30 de ani, din judeţul Constanţa. Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului este emis un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Constanţa, acesta având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată”.

Bărbatul a fost predat unei echipe de poliţişti din cadrul I.P.J. Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.