Cinci programe de studii de licenţă, două programe de masterat pentru trei domenii care reprezintă tot atâtea oportunităţi pentru piaţa muncii.
Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism şi Protecţia Mediului din cadrul UAV oferă absolvenţilor de liceu posibilitatea de a începe o carieră, de a se specializa în profesii tot mai căutate pe piaţă. Fie că aleg să studieze Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism, fie că preferă Ingineria Sistemelor biotehnice şi ecologice, Ingineria produselor alimentare sau Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare, absolvenţii au de ales între o paletă largă de specializări. Pe de altă parte, aceste cinci domenii de studiu sunt foarte ofertante pentru domeniul cercetării. „La ora actuală în Europa se pune accentul prin programul Orizont 2016-2020 pe cercetările din domeniul mediului, a biotehnologiilor. Sunt domenii care au nevoie de specialişti, cu potenţial de dezvoltare foarte ridicat şi cu siguranţă inserţia absolvenţilor noştri pe piaţa muncii va fi foarte rapidă”, a punctat decanul Facultăţii, Virgil Ciutină.
Un absolvent, spre exemplu, al programului de studiu Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare poate ocupa posturi de cercetător în controlul calităţii produselor alimentare, expert în accesarea fondurilor structurale şi de coeziune europeană, auditor în domeniul calităţii sau analist de calitate etc. Ingineria Produselor Alimentare formează ingineri în industria alimentară sau cea frigorifică, expert ingineri sau referenţi de specialitate în industria alimentară, în timp ce absolvenţii de la Protecţia Consumatorului şi a Mediului, pot ocupa posturi de inspectori sau referenţi de specialitate în industria alimentară sau asistenţi de cercetare în controlul calităţii produselor alimentare. Ingineria Sistemelor Biotehnice şi Ecologicei oferă şansa studenţilor de a se specializa în ecologie şi pot deveni ingineri ecologi, responsabili de mediu, monitor mediu înconjurător sau consilier ecolog.
Domeniul de studiu, Inginerie şi Management în Alimentaţie Publică şi Agroturism, oferă nu doar şansa unui loc de muncă pe o piaţa de consum din ce în ce mai solicitantă, dar şi competenţele şi abilităţile necesare pentru a demara propria afacere în turism sau în alimentaţie publică. Absolvenţii au pregătirea necesară de a ocupa funcţia de directori în turism sau în comerţ, la fel de bine cum pot alege să dea curs spiritului lor întreprinzător.
„Este o facultate care s-a dezvoltat foarte mult, cu o echipă tânără, implicată care oferă studenţilor pregătirea necesară pentru a dezvolta o carieră în domeniul alimentaţie publice sau al ecologiei. Desemenea domeniul biotehnologiilor este ofertant pentru activitatea de cercetare, în acest moment la UAV se derulează proiecte importante pe acest domeniu, coordonate de cadre didactice din cadrul universităţii” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile. „Unul din proiectele la care lucrăm acum este cel coordonat de Parcul Natural Lunca Mureşului Arad despre speciile invazive din Lunca Mureşului. Este un proiect de amploare pe fonduri norvegiene, în care facultatea noastră este partener”, a punctat prodecanul facultăţii, Ioan Calinovici.
Lasă un comentariu