Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad le mulţumeşte public tuturor celor care s-au implicat în susţinerea activităţii „Adăpostului de noapte”.
„În numele Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad şi al beneficiarilor serviciilor «Adăpostului de noapte», îmi revine deosebita plăcere şi onoare de a transmite sincerele noastre mulţumiri rhiepiscopiei Aradului, Asociaţiei «Vis de copil», Asociaţiei «Oaza», Fundaţiei «R.C.E. – Speranţa Copiilor», Asociaţiei «Rotaract Cetate» Arad, Organizaţiei «Crucea Roşie», pentru implicarea şi ajutorul oferit beneficiarilor noştri în perioada sezonului rece, ianuarie – februarie 2016. Privirea, atingerea, cuvântul sunt cele mai tari «arme» pe care le avem pentru a face bine celor de lângă noi”, a declarat Oana Pârvulescu, directorul general al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad.
„Apreciem în mod deosebit că nu aţi precupeţit nici un efort în a exprima acestea faţă de persoanele fără adăpost, atât prin felul cald şi onest de a fi, cât şi prin fapte, asigurând necesarul de hrană caldă, hrană rece, medicamente, îmbrăcăminte pentru lunile ianuarie – februarie 2016”, a mai spus Oana Pârvulescu.
Lasă un comentariu