Aradul găzduieşte cel mai mare eveniment al atletismului internaţional din România ultimilor 35 de ani

Aradul găzduieşte cel mai mare eveniment al atletismului internaţional din România ultimilor 35 de ani

La Arad are loc sâmbătă şi duminică cea de a XVI-a ediţie a Cupei Europei la aruncări lungi, cea mai importantă competiţie de atletism găzduită de România de la Universiada din anul 1981 încoace.

La conferinţa de presă care a prefaţat competiţia au participat Sandu Ion, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Dobromir Karamarinov, preşedintele Asociaţiilor Federaţiilor de Atletism din Balcani, Jose Luis de Carlos, reprezentantul Federaţiei Europene de Atletism şi, de asemenea, Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Conform lui Sandu Ion, în cadrul competiţiei de la Arad se vor desfăşura patru probe de concurs: aruncarea greutăţii, aruncarea discului, aruncarea ciocanului şi aruncarea suliţei, la tineret (Under 23) şi seniori. Pe listele de concurs sunt înscrişi 270 de sportivi din 37 de ţări. Se mai află la Arad, de asemenea, peste 100 de oficiali. România este prezentă la startul competiţiei cu 22 de sportivi.

Sandu Ion a afirmat că îi vede cu şanse la medalii în concursul de la Arad pe Andrei Marius Gag (greutate), Alexandru Firfirică (disc), Alexandru Novac (suliţă) şi Bianca Perie (ciocan), cea din urmă revenită în activitatea competiţională după ce a dat naştere unui copil.

„Lipsesc sportivii din Rusia, suspendaţi în competiţiile sportive din cauza suspiciunilor de dopaj care planează momentan asupra lor. De altfel, astăzi a început la Zurich o întrunire foarte importantă, în cadrul căreia se va lua în discuţie şi participarea sau neparticiparea sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice de la Rio”, a declarat, între altele, Sandu Ion.

Cei doi invitaţi din străinătate care au participat la conferinţa de presă au avut cuvinte de laudă privitor la eforturile Aradului şi ale lui Sandu Ion de a organiza cât mai bine Cupa Europei la aruncări lungi.

„Din 2013, de când Ion Sandu se află în fruntea Federaţiei Române de Atletism, se observă o altă viziune, un mod de lucru mult mai eficient în atletismul românesc. Ne bucurăm că România a început să ceară şi chiar să organizeze mai întâi evenimente atletice de nivel balcanic iar acum chiar de nivel european”, a spus, între altele, Dobromir Karamarinov.

„De 35 ani România nu a mai organizat un eveniment atletic de asemenea anvergură, la care iau parte un număr atât de mare de sportivi. Mulţumim municipalităţii pentru cele două stadioane, Gloria 1 şi Gloria 2, care sunt pregătite pentru concurs”, a adăugat Jose Luis de Carlos.

La final, primarul Gheorghe Falcă a spus că arădenii se simt onoraţi să fie gazde ale unui asemenea eveniment.

„Accesul spectatorilor este gratuit şi sperăm că şi vremea să ţină cu noi. La start vor fi cei mai buni aruncători de pe «Bătrânul Continent», mulţi fiind decişi să-şi facă la Arad baremul pentru Olimpiada de la Rio de Janeiro, acolo unde România are deja 17 atleţi calificaţi. Dar, până la sfârşitul lunii iulie sperăm să avem 25 – 30 de atleţi care să reprezinte ţara la competiţia supremă din Brazilia”, a conchis Sandu Ion.

Competiţia de pe Gloria şi Gloria 2 (Subcetate) are loc sâmbătă şi duminică, începând cu ora 9, intrarea spectatorilor fiind gratuită.

  1. Din pacate competitia nu are farmec deoarece nu a fost deschisa de falca cu o aruncare de ciocan.(vezi deschiderea la cupa Davis).

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.