S-a dus în vizită la un prieten și a plecat cu patru telefoane mobile. A doua zi a fost prins de jandarmi

S-a dus în vizită la un prieten și a plecat cu patru telefoane mobile. A doua zi a fost prins de jandarmi

Un tânăr a rămas peste noapte la o familie din Lipova. A doua zi dimineața, drept „mulțumire” pentru găzduire, a plecat cu tot cu patru telefoane mobile.

Imediat după aceea, un echipaj al Grupei de Supraveghere și Intervenție Lipova din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost sesizat și s-a deplasat de urgență la adresa precizată.

Persoana care a făcut apelul a declarat că în seara anterioară, a primit, în apartamentul în care locuiește cu doi frați, un tânăr despre care știe că își are domiciliul în comuna Șiștarovăț din județul Arad. Tânărul a plecat în dimineața următoare, iar la scurt timp, gazdele au observat că le lipsesc patru telefoane mobile”.

„Jandarmii au identificat persoana suspectată, la verificări rezultând că aceasta este Alexandru C. în vârstă de 21 de ani. Având în vedere plângerile depuse, jandarmii au întocmit actele de sesizare, necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, se arată într-un comunicat de presă al IJJ Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.