Consiliul Judeţean a organizat o zi dedicată consumului de fructe în şcoli

Consiliul Judeţean a organizat o zi dedicată consumului de fructe în şcoli

Elevii claselor a V-VIII ale Şcolii Gimnaziale „Adam Nicolae” au participat, în data de 15 iunie 2016, la Consiliul Judeţean Arad, la o activitate desfăşurată în cadrul programului de implementare a măsurilor adiacente aferente „distribuţiei de fructe în şcoli”.

„Considerăm această campanie, de conştientizare a importanţei consumului de fructe şi legume proaspete, una extrem de importantă pentru elevii de şcoală generală. În această perioadă a vieţii se formează obiceiurile alimentare şi de aceea ne străduim, în măsura în care se poate, să îi informăm pe copii asupra aspectelor legate de o alimentaţie corectă”, au declarat reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad.

Începând cu anul şcolar 2009/2010, România implementează programul comunitar de încurajare a consumului de fructe în şcoli, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli. Pentru anul şcolar 2015/2016, pe lângă distribuţia gratuită de fructe şi/sau legume, statele membre au obligaţia de a implementa măsuri adiacente al căror scop constă în formarea şi fixarea de obiceiuri alimentare sănătoase în rândul grupului ţintă ales. Conform actului normativ, măsurile adiacente vor fi implementate de Consiliile Judeţene şi/sau locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Conform cerinţelor UE, acestea au obligaţia să pună în aplicare cel puţin una dintre măsurile adiacente, în mod opţional.

Pentru anul şcolar 2015-2016, măsurile adiacente distribuţiei de mere în şcoli sunt următoarele: organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau alte evenimente şi/sau activităţi similare; organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe şi/sau legume, inclusiv degustarea de fructe şi/sau legume, cu acordarea de premii, precum şi organizarea de activităţi de grădinărit la nivelul şcolii; organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe.

În anul şcolar 2015-2016, Consiliul Judeţean Arad a hotărât, ca modalitate de punere în aplicare a acestor măsuri adiacente, organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe, ziua de 15 iunie fiind dedicată acestui eveniment. Copiii au fost invitaţi la Consiliul Judeţean Arad şi au discutat despre tot ce înseamnă alimentaţie sănătoasă. Aceştia şi-au exprimat opiniile referitor la programul fructe în şcoli, concluzia fiind că „un măr pe zi ţine doctoral departe de casă”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.