Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un autoturism marca Audi, în valoare de 8000 de euro, căutat de autorităţile din Norvegia.
În data de 23.08.2017, ora 09.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II -Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Andrei P., în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul pe raza jud. Iaşi, conducând un autoturism marca Audi model A5, an de fabricaţie 2009. Acesta era însoțit de Ioana L., în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul pe raza jud. Alba.
În urma verificărilor specifice efectuate în baza de date, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Norvegia în 28.07.2017.
Faţă de cele constatate, Ioana L., proprietara mașinii, a declarat că a cumpărat autoturismul de la un cetățean român la începutul lunii august și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta se află în atenția autorităţilor din Norvegia.
Mijlocul de transport, în valoare de 8.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.
Lasă un comentariu