Sergiu Bîlcea, prim-vicepreședinte al PNL Arad, afirmă într-un comunicat de presă căGuvernul este confiscat de PSD, care numeşte miniştri în funcţii fără nici o legătură cu competenţele, doar în funcţie de interese politice de grup.
Liberalul arădean s-a referit, cu precădere, la recenta numire a lui Mihai Fifor în funcția de ministru al Apărării.
„Numirea unor oameni fără competenţe, aşa cum este cazul lui Mihai Fifor, la Ministerul Apărării Naţionale, afectează interesul naţional al României: Mă întreb ce cred partenerii României din NATO despre astfel de numiri haotice la MApN? PSD nu pare interesat de aceste aspecte. Cazul lui Mihai Fifor este foarte clar: PSD consideră că acesta se pricepe la orice domeniu de activitate, poate să conducă orice minister. Fără să fi făcut măcar un lucru notabil măcar la Ministerul Economiei, Fifor este trecut ministru al Apărării Naţionale. Este o promovare? Este o retrogradare? Nu se ştie foarte clar”, a afirmat Sergiu Bîlcea.
„Este evident doar că Mihai Fifor este trimis la un al doilea minister pentru care nu are competenţe profesionale sau experienţă relevantă. Este cu atât mai hilar cu cât acelaşi senator Fifor a fost desemnat şi ministru al Transporturilor, dar respins de preşedintele României. Credem că un Guvern format din oameni care se pricep la toate şi în fond la nimic nu poate avea rezultate notabile. PSD consideră Guvernul un bun privat, în care împarte funcţiile după criterii obscure, neclare, în funcţie de tot felul de jocuri politice. PSD confirmă că este moştenitorul PCR, de la care a preluat politica de rotire a cadrelor, desigur a cadrelor incompetente pentru poziţiile asumate, deci uşor de controlat de conducerea partidului”, a mai pus Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
S-au trezit si catelusii lui Gogu sa latre .In locul ala tu nu ai sa ajungi niciodata.
CIUMA ROSIE are nevoie de activisti, nu de oameni competenti.