Cine salvează România?

Cei 28 de ani trecuți de la Revoluție se adaugă celorlalți – peste 40 – pe care România i-a îndurat sub orânduirea așa-zis comunistă, or privindu-i dintr-o perspectivă omenească, spirituală: sunt fără îndoială niște ani irosiți, ba mai rău – un genocid identitar!

Împreună, toți acești 70 de ani fac cât o viață de om. Să ne gândim că sunt atâtea persoane de vârsta asta printre noi, persoane care și-au consumat toată existența năzuind la un bine ce n-a mai sosit.

Oamenii aceia sunt niște oameni cu destinele furate. Au trăit cum au putut, și-au așternut un mic rost, au trăit amuțiți, având în suflet doar speranța zilei de mâine. Nimic mai mult.

În zilele noastre, o mână de personaje îndoielnice, fără trecut, fără însușiri, de aceeași „calitate” subumană ca puciștii din ‘47, tocmai confiscă iarăși țara și destinele noastre, pregătind o nouă domnie a prostiei – de data asta, asupra unei populații deja spălate pe creier, cu memoria normalității bine ștearsă pe durata „rodnicilor” ani pseudo-comuniști.

Cei dinaintea noastră, de nevoie, au plecat capetele două decenii și jumătate, lăsându-se conduși & reprezentați de un cuplu de semi-analfabeți. Sunt obișnuiți cu neamul prost ca lider de țară.

Voi, cei de azi: nu vă lăsați supuși!

Salvarea noastră ar fi fost monarhia constituțională… De n-ar fi fost atât de dificil să aduni într-un Regat cetățenii sălbăticiți, care încă mai scotocesc nostalgici printre fiarele vechi ceaușiste.