Femeile liberale promovează necesitatea donării de sânge și celule stem.
În continuarea campaniei de donare a sângelui demarată în decembrie anul trecut, doamnele din Organizația Municipală a Femeilor Liberale (OFL) Arad și-au propus să se implice în acțiuni de conștientizare a importanței donării sângelui și a celulelor stem.
Marți femeile liberale au organizat evenimentul de informare, „Donează darul vieții” unde le-au avut ca invitate speciale și lectori pe doctorul Laura Păcurariu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Arad, care a discutat despre importanța donării sângelui, precum și pe doctorul Alexandra Bornea, care a explicat importanța donării celulelor stem.
Liliana Waas, președintele OFL Arad, a declarat că este important ca arădenii să înțeleagă întregul proces și să se implice în acțiuni de donare a sângelui: „Împreună cu echipa femeilor PNL Arad am decis să ne implicăm în acțiuni care să sprijine sistemul medical arădean, pentru că ne pasă. Un prim pas a fost cel privind donarea sângelui și al celulelor stem. În toate spitalele din țară există o deficiență a plasmei și a sângelui, iar un act aparent simplu, cum este cel al donării poate salva vieți. Ne dorim ca anul acesta să organizăm diverse campanii de informare cu specific medical, pentru că ne pasă de cei din jurul nostru. Le mulțumesc doamnelor doctor Păcurariu și Bornea pentru deschiderea și implicarea de care au dat dovadă în acțiunile noastre. Prin efort comun și determinare vom reuși cu succes să continuăm campania de donare a sângelui în Arad. Pe această cale invit toți arădenii în perioada 12-17 martie să se alăture acțiunii noastre de donare a sângelui. Bineînțeles că pot dona oricând simt să o facă, însă ne bucurăm atunci când arădenii vin alături de noi”, a declarat Liliana Waas, președintele Organizației Municipale a Femeilor Liberale Arad.
Lasă un comentariu