Rezoluție privind realizarea Monumentului Marii Uniri, adresată Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale

Rezoluție privind realizarea Monumentului Marii Uniri, adresată Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale

Consiliul Director al Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad a transmis Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale o rezoluție privind realizarea Monumentului Marii Uniri de la 1918 în Arad.

Mai jos redăm integral rezoluţia Consiliului Director al Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad privind realizarea Monumentului Marii Uniri de la 1918 în Arad adresată  Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale:

Domnule Ministru George Ivaşcu,

Consiliul Director al Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Unirii la Arad, s-a întrunit în şedinţă extraordinară, la data de 12.04.2018, în scopul reluării dezbaterilor cu privire la zona în care să fie amplasat Monumentul Marii Uniri, pornind de la adresa înaintată de Dumneavoastră, cu Nr. 2461/05.04.2018, adresată Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Unirii la Arad, prin care se solicită factorilor decizionali urgentarea luării unei decizii finale, cu privire la deblocarea situaţiei existente si transmiterea până la data de 16 aprilie 2018 a informaţiilor concrete referitoare la calendarul lucrărilor de amenajare a zonei asumate prin Hotărâre de Consiliu Local. în care va fi amplasat Monumentul Marii Uniri, cu precizarea că, în caz contrar, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va acţiona în sensul schimbării beneficiarului final al monumentului cu o altă localitate de pe teritoriul României.

În aceste condiţii, Asociaţia pentru Ridicarea Monumentului Unirii la Arad, exprimă următorul punct de vedere:

– Susţinem cu tărie faptul că în Arad trebuie să se ridice acest monument, pentru a aminti generaţiilor prezente şi viitoare contribuţia incontestabilă a Corifeilor Marii Uniri şi populaţiei arădene la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.

– Susţinem în continuare locaţia propusă public de autorităţile locale, respectiv, în zona Casa de Cultură – Consiliul Judeţean – Parcul Pădurice-, Casa Artiştilor, zonă care are toate şansele de a deveni o piaţă publică – fiind, în momentul de faţă, cea mai fezabilă propunere;

– Prin consultarea cu specialişti în domeniu, dat fiind faptul că monumentul realizat de sculptorul Florian Codre are o structură şi arhitectură modernă, apreciem că, din punct de vedere urbanistic, acesta este cel mai potrivit loc care va da o notă de valoare municipiului Arad, prin integrarea într-un parc al Marii Uniri;

– Înţelegem că va fi nevoie de alocarea fondurilor necesare amplasării, inclusiv transportul monumentului la Arad, astfel încât lucrările să fie finalizate într-un timp rezonabil;

– Apreciem, de asemenea că în această locaţie, Monumentul Marii Uniri ar putea fi amenajat în timp scurt şi cu costuri mai reduse, existând garanţia inaugurării cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri din l Decembrie 1918;

În baza celor relatate, Vă rugăm să analizaţi, împreună cu autorităţile publice locale, propunerea menţionată, şi să depuneţi diligenţele necesare, astfel încât lucrările de amplasare să fie finalizate, iar Centenarul Marii Unire din 1 Decembrie 1918 să fie aniversat la Arad cu respectul cuvenit.

În speranţa că veţi da curs demersului nostru, Vă asigurăm Stimate Domnule Ministru, de toată stima şi consideraţia noastră.

ASOCIAŢIA PENTRU RIDICAREA MONUMENTULUI MARII UNIRI LA ARAD

Preşedinte, Prof. univ. dr. Aurel Ardelean (foto)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.