Sumele cheltuite de Primăria municipiului Arad, MONITORIZATE! Cine va face acest lucru

Sumele cheltuite de Primăria municipiului Arad, MONITORIZATE! Cine va face acest lucru

Filiala arădeană a unui partid a cerut primăriei datele financiare cu privire la investițiile derulate din bugetul consolidat al municipiului. În condițiile în care necheltuirea banilor publici pentru investiții în anii anteriori blochează primirea unor noi fonduri de la bugetul de stat, recuperarea întârzierii este obligatorie pentru oraș, spun cei de la USR Arad.

Suma necheltuită de către administrația Aradului la finele anului trecut, cauzată în principal de lucrări de investiții bugetate și neefectuate sau întârziate, se ridică la 203 milioane de lei. Această situație a contribuit la imposibilitatea alocării de sume pentru echilibrare bugetară din bugetul național, în valoare de 46 de milioane de lei. Astfel, ineficiența celor care gestionează bugetul local a condus la pierderea unor bani suficienți pentru construcția a două spitale noi sau a 10 grădinițe complet utilate, se arată într-un comunicat de presă a USR Arad.

USR dorește, prin acest demers, să atragă atenția primăriei asupra necesității de a lua măsuri urgente pentru accelerarea lucrărilor la proiectele de investiții asumate, pentru ca la finele anului să nu mai înregistreze sume necheltuite și implicit să piardă alte alocări din bugetul național.

 „USR va monitoriza cu atenție progresul proiectelor de investiții ale orașului. Am solicitat valoarea lucrărilor efectuate pe primul trimestru al anului curent, urmând să cerem aceste date lunar, până la finele anului. Vom compara realizările efective cu ceea ce s-a angajat primăria să facă în acest an și vom prezenta cetățenilor aceste informații. Dacă vom continua cu întârzieri precum cele din 2017, când procentul de realizare a investițiilor a fost de numai 26%, riscăm pierderea unor noi fonduri, de ordinul a zeci de milioane de lei. Alături de cetățeni, vom pune presiune pe primar să își îmbunătățească performanța managerială, să administreze mai bine aceste proiecte de investiții, îi vom cere să facă mai multă administrație și mai puțină politică, a declarat Stana Florin de la USR Arad.

  1. USR voi n-aveti educatia si cultura financiara , ca sa ocupati de aceste probleme.Incepeti tot mai mult sa deveniti ridicoli.

    Raspunde
  2. OSR in afara de faptul ca vine cu niste fumigene nu-i in stare de nimic, lanseaza niste probleme care prezinta interes ,dar nu finalizeaza nimic, semn ca nu stapanesc problemele , sau le preiau de la altii.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.