RETIM începe operarea în zona 1 arad, compania a făcut deja public programul de colectare a deșeurilor.
RETIM începe, marți, colectarea deșeurilor în Zona 1 Arad, după un nou program de colectare. Acesta a fost afișat pe website-ul societății, www.retim.ro, în secțiunea media. Toți utilizatorii persoane fizice și juridice, care au contract și care au furnizat numărul de telefon pentru a primi informații de interes de la societate, au fost notificați în acest sens prin SMS. Programul este publicat și pe afișele distribuite în toate localitățile din Zona 1, mai puțin municipiul Arad.
Persoanele fizice care încă nu au încheiat contractul de salubrizare cu RETIM, o pot face la unul dintre cele patru centre deschise pentru distribuirea pubelelor.
Acestea se situeaza în Arad pe strada Pădurii, nr.28, strada 6 Vânători, nr. 51 (în curtea CEREALCOM SA) și strada Ardealului, nr 29. În Sântana centrul de distribuire se află la primaria locală, iar în Pecica la baza sportivă Pădurice.
Din aceste locații se pot ridica pe loc, în baza contractului și cele două recipiente pentru deșeuri reciclabile și biodegradabile.
Centrul de distribuire pubele din strada Calea Timișorii, nr 20, a fost închis.
Actul necesar pentru întocmirea contractului este copia cărții de identitate (proprietar /chiriaș /persoană care deține dreptul de folosință al imobilului).
În lipsa unui contract de salubrizare valid cu societatea RETIM, persoanelor fizice li se vor impune de către primăriile locale o taxă specială, care poate fi egală sau mai mare decât tariful operatorului.
Colectarea din poartă în poartă a deșeurilor reciclabile și reziduale va începe și pentru toate persoanele juridice. Astfel, în zilele care urmează, toți agenții economici care încă nu au contract, sunt așteptați să încheie contractul cu RETIM, fiind susceptibili de suspendarea serviciului de salubrizare și de plata amenzilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Numerele de telefon la care societățile comerciale pot afla informații despre cum pot să încheie contractul de salubrizare sunt: 0799 109 509 și 0738 099 489.
Pentru informații suplimentare despre distribuirea pubelelor dar și despre semnarea contractului pentru persoane fizice, RETIM a pus la dispoziție următoarele numere de telefon: 0799.109.520, 0754.052.606 pentru asociații de proprietari și 0786.330.143 pentru gospodării individuale.
De asemenea, pentru orice intrebări sau sesizări legate de serviciul de colectare al deșeurilor, RETIM a pus la dispoziție numărul de dispecerat 0257.277.999, care poate fi contactat de luni până sâmbătă, între orele 07.00 și 22.00.
Pentru a vedea programul de colectare a deșeurilor click aici: https://www.retim.ro/category/comunicate-de-presa/
RETIM Ecologic Service SA este noul operator de salubrizare în aria care include Municipiul Arad și orasele Pâncota, Nădlac, Pecica, Sântana și Curtici, precum și zonele rurale adiacente, câștigând licitația organizată de ADI SIGD ARAD în perioada martie – octombrie 2017. ADI SIGD este o agenție care reprezintă toate primăriile din Arad, având în responsabilitate gestionarea deșeurilor în județ. Obiectul contractul dintre ADI SIGD și RETIM se referă numai la activități de colectare deșeuri și transportul acestora la instalațiile de sortare, transfer sau compostare. RETIM nu tratează deșeurile biodegradabile și nu valorifică deșeurile reciclabile colectate în Zona 1 Arad.
Noul sistem de colectare selectivă pe cinci fracții distincte care urmează a fi introdus începând cu această primăvară în județul Arad, este una dintre etapele importante ale proiectului “Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad”, a cărui valoare se ridică la 30 de milioane de euro și care a beneficiat de finanțare europeană. Demarat în 2010, proiectul urmărește îmbunătățirea infrastructurii de mediu, în conformitate cu standardele europene în domeniul gestionării deșeurilor, pentru a spori calitatea mediului și a condițiilor de viață.
Studiati putin programul si veti da o stire completa. Nu fiti superficiali si voi. Sunt doua fisiere compilate copy/paste , ametite si amestecate. Unele strazi apar de doua ori in program, altele deloc. La pubela galbena e varza totala, de ex. vor colecta 15 pubele galbene de pe o straduta timp de patru zile la rand si deloc de pe strazi cu 90 de numere de casa. Pe scurt: liste cu strazi lipsa si strazi cu program dublat. Profesionalism… nu gluma.
Listele se refera doar la pubela neagra si la cea galbena. Unde se duce sticla si hartia? Dar pubela maro cand se ridica? La blocuri, unde nu sunt pubele, cand se ia gunoiul?