Consilierii locali municipali ai PSD Arad au încercat astăzi în şedinţa CLM, abţinându-se la vot, să împiedice perpetuarea unei alte afaceri urât mirositoare a PNL Arad, cea legată de prelungirea în condiţii mai mult decât dubioase a contractului de salubrizare stradală, spun social-democrații într-un comunicat de presă.
Potrivit PSD, din nou, Gheorghe Falcă a încercat să pună lucrurile în ecuaţie de aşa natură încât să aibă de câştigat doar clientela politică a PDL-PNL şi nicidecum cetăţenii.
„Este vital ca arădenii să ştie din capul locului că Retim-ul, firma care a primit cadou prin voinţa liberalilor serviciul de salubrizare menajeră, este parte a grupului RER Ecologic. Grup care a contestat licitaţia pentru măturatul stradal şi care printr-un artificiu, care este mai degrabă un viciu de procedură, urmăreşte prelungirea contractului pentru o perioadă de cel puţin 90 de zile. PSD Arad consideră că este în primul rând imoral ca o firmă care a procedat la contestarea licitaţiei să se folosească de acest truc cu ajutorul administraţiei locale pentru a obţine beneficii evidente de pe urma acestei situaţii. Sigur că Falcă ştia şi ştie acest lucru de vreme ce a împins până în ultimul ceas această procedură. După cum remarca şi presa locală, RER blochează desemnarea oficială a unui operator de salubrizare stradală în orașul nostru pentru a câștiga tot RER. În fond un circ al absurdului adus pe tavă de Gheorghe Falcă care încearcă după prostul obicei să joace o carte în favoarea sa, a grupului care îl secondează şi a clientelei politice a PNL”, se arată în comunicatul de presă al PSD Arad.
Lasă un comentariu