Cât mai costă SĂ MORI în Arad. Noile TARIFE pentru ÎNMORMÂNTĂRI și ÎNTREȚINEREA locurilor de veci

Cât mai costă SĂ MORI în Arad. Noile TARIFE pentru ÎNMORMÂNTĂRI și ÎNTREȚINEREA locurilor de veci

Municipalitatea anunță că, începând cu data de miercuri, 09.05.2018, la intrarea în Primăria Municipiului Arad, sunt afişate următoarele documente privind:

  1. Proiect de hotărâre privind înființarea Serviciului de Administrare Cimitire cu atribuții în ceea ce privește gestiunea serviciului public de organizare și funcționare a cimitirelor publice umane care fac parte din domeniul public al Municipiului Arad – inițiativa primarului.
  1. Proiect de hotărâre privind instituirea taxelor de atribuire locuri de înhumare în cimitirele municipiului Arad și a taxelor speciale pentru serviciile prestate de către Serviciul Administrare Cimitire – inițiativa primarului.

„Ținând cont de necesităţile comunităţii locale referioare la punerea la dispoziţie a acesteia a locurilor de înhumare, cât şi asigurarea unor sevicii funerare care să îndeplinească cerinţele beneficiarilor, Primăria Municipiului Arad a considerat oportun şi necesar ca activitatea de administrare şi gestionare a cimitirelor umane din patrimoniul public să fie asigurată de un serviciu cu atribuţii distincte creat în subordinea sa. Potrivit normelor legislative privind protecţia mediului şi adaptarea continuă a acestora la standardele Uniunii Europene, Primăria Municipiului Arad îşi asumă responsabilităţi şi obligaţii pentru a asigura un mediu sănătos pentru cetăţenii municipiului, prin gestionarea directă a patrimoniului”, se arată în raportul de specialitate, motiv pentru care se dorește înființarea înfiinţarea Serviciului Administrare Cimitire cu atribuţii în ceea ce priveşte gestiunea serviciului public de organizare și funcționare a cimitirelor publice umane care fac parte din domeniul public al Municipiului Arad.

De asemenea, potrivit noului proiect de hotărâre, se instituie taxele speciale pentru serviciile prestate de către Serviciul Administrare Cimitire, astfel:

– taxă înmormântare în zilele de luni până vineri, după ora 15.00 (la cerere): 144,00 lei;
– taxă înmormântare în zi de sâmbăta, după ora 14.00 (la cerere): 144,00 lei;
– taxă înmormântare in zi de duminica, sărbători legale după ora 14.00 (la cerere): 191,00 lei;
– taxă ocupare boxă funerară: 48,00 lei/24 ore;
– taxă utilizare capac frigorific : 39,00 lei/24 ore;
– taxă ocupare cameră mortuară nr. 1 (capela 1): 96,00 lei/24 ore;
– taxă catafalcare: 60,00 lei;
– taxă săpat groapă si înhumare adulți: 233,00 lei;
– taxă săpat groapa si înhumare copil: 138,00 lei;
– taxă transport funerar în interiorul cimitirului: 120,00 lei;
– taxă ridicare și montare placă: 60,00 lei;
– taxă depunere sicriu în cavou: 204,00 lei;
– taxă exhumare: 299,00 lei;
– taxă exhumare si reînhumare: 600,00 lei;
– taxă utilizare capac frigorific aparţinând terţilor în capelele/boxele patrimoniului public: 19,00 lei/24 ore;
– taxă utilizare capac frigorific la sediul terţilor: 120,00 lei/24 ore;
– taxă întreținere loc de înhumare în perioada 1 martie – 31 octombrie: 500,00 lei;
– taxă întreținere loc de înhumare cu capac din beton în perioada 1 martie
– 31 octombrie: 200,00 lei;
– taxă intrare autovehicul: 30,00 lei;
– taxă avizare turnare bordură – un loc fără placă: 111,00 lei;
– taxă avizare turnare bordură – un loc cu placă: 115,00 lei;
– taxă avizare turnare bordură – doua locuri fără placă: 139,00 lei;
– taxă avizare turnare bordură – două locuri cu placă: 149,00 lei;
– taxă avizare turnare bordură – trei locuri fără placă: 149,00 lei;
– taxă avizare turnare bordură – trei locuri cu placă: 179,00 lei;
– taxă avizare turnare bordură – patru locuri fără placă: 191,00 lei;
– taxă avizare turnare bordură – patru locuri cu placă: 220,00 lei;
– taxă avizare turnare criptă – un loc neetajat: 165,00 lei;
– taxă avizare turnare criptă – un loc etajat: 194,00 lei;
– taxă avizare turnare criptă – două locuri neetajat: 226,00 lei;
– taxă avizare turnare criptă – două locuri etajat: 297,00 lei;
– taxă avizare turnare criptă – trei locuri neetajat: 298,00 lei;
– taxă avizare turnare criptă – trei locuri etajat: 412,00 lei;
– taxă avizare turnare o placă mormânt: 58,00 lei;
– taxă avizare turnare două plăci mormânt: 71,00 lei;
– taxă avizare turnare trei plăci mormânt: 87,00 lei;
– taxă avizare turnare trotuar bordură – un loc: 29,00 lei;
– taxă avizare turnare trotuar bordură – două locuri: 48,00 lei;
– taxă avizare turnare trotuar bordură – trei locuri: 71,00 lei;
– taxă avizare turnare trotuar bordură – patru locuri: 87,00 lei.

Lista completă a acestor taxe și modul de plată se găsesc aici: 186 ph instituire taxe cimitire , iar informații privind modul de funcționare al Serviciului Administrare Cimitire se găsesc aici: 185 PH infiintare serviciu administrare cimitire-19.03.2018

Până la data de 22.05.2018, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate începând cu data de 09.05.2018, între orele 8,00 – 18,00, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5.

Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro.

 

  1. Observ ca exista ,in aceasta lista,numai taxe pentru cei care au decese in familie.Insa nu vad nici o obligatie din partea serviciului de administrare a cimitirului cu privire la curatenie,alei curate ,vegetatie uscata indepartata.Sunt de acord sa platesc insa am si pretentii la banii mei.

    Raspunde
  2. eu nu au obligatii?? numai noi???? sa platim si iar sa platim pentru ca ei si pilele angate politic sa-si ia salarii mari! rusine!!!!!!

    Raspunde
  3. Sunt foarte multe gunoaie prin cimitire iarba ca ți-e frica sa intri de șerpi și șopârle. Nu se face nici o întreținere. Garduri rupte.. Felinarele ce ați pus pe banii noștri ați știut ca se vor fura și nu ați făcut nimic. Sunt 70 % distruse. Cruci trântite la pământ.. Ce părere aveți ????

    Raspunde
  4. care este modul de calcul a taxelor si avizelor?unde este devizul justificativ pentru a se putea vedea ce cheltuieli se realizeaza din aceste taxe si cit este profitul ?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.