MRU acuză clasa politică: „A păstrat statul slab” iar „vulnerabilităţile sunt exploatate de clanuri şi de politică”

MRU acuză clasa politică: „A păstrat statul slab” iar „vulnerabilităţile sunt exploatate de clanuri şi de politică”

Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat în cadrul emisiunii „Jocuri de putere” de la Realitatea TV că în cei 25 de ani scurşi de la Revoluţia din 1989, clasa politică „a păstrat statul slab”, explicând că „vulnerabilităţile sunt exploatate de clanuri şi de politică”.

Chestionat dacă preşedintele Traian Băsescu a fost informat cu privire la cazul Bercea Mondial, Mihai Răzvan Ungureanu, a răspuns categoric: „Sigur ca da”.

„În momentul în care ştii că ai o vulnerabilitate lângă tine, care a fost exploatată de interlopi, nu-mi imaginez că preşedintele nu a solicitat informarea sau că nimeni nu a încercat să-l protejeze”, a declarat preşedintele Partidului Forţa Civică.

„Preşedintele României este o persoană cu enorme responsabilităţi şi eşti obligat să-i oferi protecţie. Preşedintele este beneficiar de informaţii indiferent de vulnerabilităţile sale. Rădăcinile acestei situaţii se aşează în felul în care a tratat clasa politică chestiunile legate de informaţiile clasificate. Pachetul de legi privind siguranţa naţională nu a fost aprobat. Din 1991 legile care sunt esenţiale pentru o Românie sigură nu au trecut în Parlament”, a mai declarat senatorul Mihai Răzvan Ungureanu.

  1. cum pestele de la cap se impute , asa si cu base , el este cel mai mare putregai , si cel mai mare rau in tara asta

    Raspunde
  2. afisandu-se pe la chefurile clanului bercea , base ii oferea acestuia o imagine de neatins , datorita acestei relatii sus puse , si asta se vede , cel putin pe plan local unde clanul bercea detinea proprietati , fabrici , construia in voie palate pe domeniul public , si in general puteau sa faca tot ce doreau , atata timp cat mai aruncau cate un oscior si unuia sau altuia care trebuia sa mai inchida ochii asupra faradelegilor savarsite

    Raspunde
  3. daca sunteti onesti, de buna credinta si bine informati,spuneti ca din 2001 clanul infractorial transfrontalier si transpartinic bercea mondial a avut protectori, initiali in rusofonul kgbist,ion iliescu,securista stanoiu,stiti,aia care facea dosare la comanda, si pdsrul infractorului nastase, precum haissam-ati auzit de asta,da? care bolsevic ii asigura protectie si-l purta in delegatii oficiale?-patriciu,iacubov,necolaiciuc,ovidiu vantu etc….mari patrioti,da? si basescu,vinovatul de serviciu in tot si-n toate,singurul dusman al tarii!!!…poate-l gasiti vinovat-nu neaparat dvs.- si pt.ca ne-au invadat otomanii…

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.