Expoziție de senzație, vineri și sâmbătă, în Teatrul Ioan Slavici Arad, chiar pe scenă, în spatele cortinei.
Timp de două nopți, de la ora 20 la ora 2, pictorul arădean Lucian Țidorescu o prezintă pe „Christiana” sau „povestea unei maternități” transpusă în 10 lucrări cu adevărat spectaculoase. „Este povestea ei și a oricărei mame”, după cum mărturisește autorul, care adaugă că și-a surprins muza în diferite ipostaze ale evoluției sale ca viitoare mamă.
Evenimentul este atipic nu doar pentru locația aleasă sau pentru ora de începere, ci și pentru că este o amenajare deosebită. Fiecare pictură este luminată de un singur reflector, iar aceasta va fi singura sursă de lumină. În același timp, spune autorul, este vorba de o expoziție normală pentru oameni normali. „Va fi o expoziție fără critici de artă. Nu am vrut să speriem oamenii cu discursuri pompoase. Nu am vrut să se simtă că nu înțeleg ceea ce se vorbește acolo. Îți place o pictură? Foarte bine. Admir-o. Fără să cauți istoria ei”, a mai adăugat autorul.
Așadar, expoziție de pictură la Teatru, intrarea din spate, vineri și sâmbătă, de la ora 20 la ora 2.
Lasă un comentariu