Câte semnături a strâns județul Arad pentru campania #FărăPenali

Câte semnături a strâns județul Arad pentru campania #FărăPenali

USR Arad a anunțat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc pe platoul din fața Primăriei, că județul Arad a depășit pragul de 20.000 de semnături pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”.

Cu toate că filiala Arad a depășit acest prag, campania de strângere de semnături va continua în județ pentru că există riscul ca o parte din listele de semnături să nu fie valide de primării, pentru a bloca inițiativa, spun cei de la USR Arad.

La conferința de presă a participat președintele partidului, Dan Barna, membri ai filialei arădene precum și membri ai asociațiilor Aradul Civic și RO100, implicați în strângerea de semnături pentru susținerea proiectului „Fără penali în funcții publice”.

Filiala Arad este printre primele care au atins borna de 20.000 de semnături. Asta în condițiile în care atât PSD, cât și primarul PNL au făcut opoziție proiectului, totul culminând cu demolarea cortului care ferea voluntarii și semnatarii de soare și de ploaie. Ceea ce a contat până la urmă a fost determinarea cetățenilor de a-și face auzită vocea, cooperarea dintre USR Arad și asociațiile Aradul Civic și RO100, implicarea tuturor celor care au adus liste cu semnături și nu în ultimul rând efortul voluntarilor. Personal, sunt sigur că cifra finală a semnăturilor adunate în județul Arad va fi alta, cu mult mai mare”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

Campania #FărăPenali a mobilizat numeroși arădeni. Pe lângă efortul voluntarilor, a echipei USR și a colaboratorilor noștri, este impresionantă implicarea cetățenilor simpli, care ne-au adus semnături strânse pe liste descărcate de ei. Campania, departe de a se încheia, ne-a dezvăluit poveștile emoționante a numeroși români care suferă din cauza proastei administrații, a politicii bunului plac și a lipsei de respect față de lege. Zilnic am cules semnăturile celor plecați din țară, despărțiți de familii, de părinți, de copii. Pentru aceștia și pentru toți cei care doresc o Românie normală, noi vom fi în stradă, unde îi vom aștepta să semneze în continuare, spune Vlad Botoș, președintele USR Arad.

Inițiativa „Fără Penali în funcții publice” mai are nevoie de 100.000 de semnături pentru a ajunge în Parlament. Deși a fost depășit pragul de 500.000 de semnături, legea impune condiția ca inițiativa să strângă câte 20.000 de semnături din cel puțin 21 de județe.

Până în prezent, 8 județe din țară au depășit pragul de 20.000 de semnături impus de lege. Alte 11 județe trebuie să strângă 20.000 de semnături pentru ca inițiativa să fie validă.

Județele care sunt cel mai aproape de ținta de 20 000 și care mai au nevoie semnături sunt: Alba, Argeș, Bacău, Dolj, Ilfov, Galați, Hunedoara, Neamț, Maramureș, Mureș, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui, se arată într-un comunicat de presă al USR Arad.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.