Președintele Organizației Municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea, le solicită parlamentarilor social-democrați Fifor şi Căprar să-și țină promisiunea făcută cu câteva luni în urmă și anume că la rectificarea de la mijlocul anului vor fi alocați bani pentru a compensa sumele tăiate, destinate cofinanţării proiectelor europene sau altor investiţii.
„În bugetul din acest an, Aradul a pierdut aproximativ 45 de milioane de euro, prin decizia Guvernului PSD, susţinută de parlamentarii PSD. Au fost tăiate sumele defalcate din TVA, pentru comunităţile care au avut excedent bugetar. Atât Guvernul PSD cât şi parlamentarii PSD au promis că la rectificarea de la mijlocul anului, se vor aloca bani pentru a compensa sumele tăiate, destinate cofinanţării proiectelor europene sau altor investiţii. A venit momentul adevărului, a fost publicat proiectul de rectificare bugetară. Constatăm că Guvernul şi parlamentarii PSD au minţit. Aradul nu recuperează, conform proiectului publicat, decât aproximativ 10% din sumele tăiate la începutul anului 22 de milioane de lei (sub 5 milioane de euro) faţă de 45 de milioane de euro. Încă se mai poate repara această nedreptate, prin intervenţia parlamentarilor. Le solicităm parlamentarilor Fifor şi Căprar să reprezinte măcar o dată interesele arădenilor şi să dea înapoi banii Aradului, aşa cum au promis la începutul anului! Le cerem să nu participe din nou acest furt, deturnarea banilor dinspre Arad spre alte judeţe din ţară. Reamintim faptul că Aradul a fost net dezavantajat la construcţia bugetară, banii au fost deturnaţi spre judeţe care, deşi produc mai puţin decât Aradul şi contribuie cu bani mai puţini la bugetul de stat, beneficiază de sume mult mai mari de la Guvernul PSD pentru dezvoltare”, declară Bîlcea.
„Nu putem accepta această situaţie şi le cerem parlamentarilor PSD, domnului Fifor care este şi ministru, domnului Căprar care este preşedintele PSD Arad, să fie de partea arădenilor şi să nu participe din nou la deturnarea banilor din Arad spre Teleorman şi alte judeţe, conform intereselor politice ale şefilor PSD de la Bucureşti”, mai precizează Sergiu Bîlcea (foto), preşedintele Organizației Municipale PNL Arad.
Lasă un comentariu