Liderul Grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean, Marius Sulincean, dezaprobă atitudinea conducerii CJA de „a văduvi” toţi angajaţii instituţiilor din subordinea acestei structuri, de voucherele de vacanţă, acordate prin lege.
Deşi, suntem aproape în luna septembrie, social-democratul spune că liderii PNL în cauză nu schiţează niciun gest pentru a achiziţiona pachetul de vouchere legiferat de Guvern. Mai mult decât atât, salariaţii Spitalului Judeţean au început deja să se revolte împotriva nepăsării şi sfidării conducerii Consiliului Judeţean care le ignoră drepturile.
„Sigur că au obligaţia să o facă, de vreme ce legea le-o impune şi pe fond nu este etic sau moral ca angajaţii din subordinea CJA să fie privaţi de tichetele de vacanţă. Nu mai merge cu minciuni gen «nu a dat Guvernul bani pentru…..». Consiliul Judeţean, instituţie de Stat, TREBUIE să achiziţioneze pachetul obligatoriu iar apoi să distribuie aceste vouchere tuturor salariaţilor din instituţiile aflate în subordine, fie că este vorba despre Compania de Apă sau Centrul Cultural Judeţean. Conform unei decizii guvernamentale toţi salariaţii din sistemul public beneficiază anual, de un tichet de vacanţă egal cu valoarea salariului minim brut din acel an. Iar liberalii aflaţi în fruntea Consiliului Judeţean trebuie să se conformeze, chiar dacă, politic, pe linie de imagine, măsura îi deranjează. Aceşti domni sunt la rândul lor salariaţi ai aceluiaşi Stat Român şi în ciuda averilor personale consistente necesită să îşi îndeplinească atribuţiile de servici conform fişei postului. Având în vedere că sezonul estival este deja pe terminate şi că Aradul face o notă discordantă urâtă pe această linie, solicit conducerii CJA să se grăbească cu achiziţia tichetelor de vacanţă pentru angajaţi şi intrarea în legalitate”, spune Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean.
D-nule Marius Sulincean, verificati si primariile din judet, in special primaria din Buteni, unde seful organizatiei locale a PSD impreuna cu primarul PMP nu vor sa dea angajatilor tichetele de vacanta care li se cuvin. Blat la alegerile locale, blat in continuare…