Consilierul municipal PSD Ilie Cheşa apreciază că este momentul potrivit ca arădenii să beneficieze de mijloace moderne de transport în comun, în condiţiile în care, în prezent, Compania de Transport Public are în dotare autobuze cu o vechime medie de 15 ani, cu un grad accentuat de uzură.
În acest sens, astăzi, grupul de consilieri municipali PSD-ALDE s-a pronunţat în şedinţa CLM în favoarea unui proiect, în mai multe etape, ce presupune achiziţia a 18 autobuze electrice pentru municipiul Arad.
„Este o chestiune pe care am semnalat-o constant în presă şi anume disconfortul arădenilor, cauzat de uzura morală şi fizică a mijloacelor de transport în comun. În aceste condiţii se impunea elaborarea şi votarea unui proiect pe termen scurt şi mediu pentru soluţionarea problemei de fond şi o investiţie corespunzătoare. Luând în considerare şi faptul că în mod frecvent intervin costuri de operare ridicate şi consumuri apreciabile de carburanţi, am optat pentru soluţia introducerii în circulaţie şi achiziţia a 18 autobuze electrice pentru asigurarea transportului de călători în municipiul Arad. Valoarea investiţiei se ridică la aproape 9 milioane de Euro, durata de punere în practică a proiectului, derulat în etape, fiind de 4 ani. Sigur că aici venim cu nuanţe iar interesul PSD Arad, care în mod cert coincide cu al cetăţenilor, este ca acest termen să se reducă şi să putem realiza investiţia într-un termen cât mai restrâns. Am convingerea că autobuzele electrice vor corepunde ca nivel de consum şi modernitate exigenţelor şi nevoilor arădenilor”, spune consilierul municipal PSD Ilie Cheşa.
Foto reprezentativă: arhivă
Lasă un comentariu