Un șofer băut a provocat un accident rutier în municipiul Arad.
Potrivit polițiștilor, evenimentul rutier a avut loc pe strada Constituției. Un bărbat de 40 de ani, din Arad, care se deplasa cu autoturismul pe strada Constituției din municipiu a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, mașina intrând pe sensul opus de mers și unde a acroșat un autovehicul condus regulamentar de un tânăr de 24 de ani, din Arad.
„În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, însă, în urma testării cu aparatul alcooltest a celor doi conducători auto, s-a constatat că bărbatul de 40 de ani avea o alcoolemie de 0,72 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Lasă un comentariu