Familia Olah este alcătuită din cei 7 copii, mama lor și bunica maternă. Singura sursă de venit a familiei o reprezintă alocația copiilor și salariul mamei.
În perioada iulie 2018 – octombrie 2018 copiii (primii 6 copii) Olah au beneficiat de serviciile DGASPC Arad – Centrul de Criză deoarece mama a fost plecată în străinătate pentru a-și suplimenta veniturile. La întoarcerea în țară, mama și-a găsit o locuință pe care a închiriat-o și a solicitat reintegrarea în familie a copiilor ei. Zilele trecute, familia a fost vizitată de Zomonicer Raul, șef Centru de Criză, de Sorin Roșca, inspector DGASPC Arad și PC Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Aradului. Pentru reprezentații DGASPC Arad a fost și o împlinire profesională să vadă integrarea cu succes a familiei. Întâlnirea pentru cei mici a fost un motiv de bucurie nespusă, întrucât au primit daruri din partea Arhiepiscopiei Aradului și din partea Parohiei ortodoxe române Sf. Antonie din Viena. Această bucurie este întregită de vestea cea bună în prag de sărbători: Familia Olah va primi o locuință socială din partea Primăriei Zimandu Nou. Felicităm Primăria pentru realizarea unei asemenea inițiative, care ajută major la fundamentarea socială a familiei și la angajarea ei educativă și comunitară.
Fiecare dintre noi construiește propria personalitate în familie, crescând cu mama și tata, cu frații și surorile, respirând căldura casei. Familia este locul în care primim numele, este locul afectelor, spațiul intimității, unde se învață arta dialogului și a comunicării interpersonale. În familie persoana conștientizează propria demnitate și, în special dacă educația este creștină, recunoaște demnitatea fiecărei persoane, în mod deosebit a celei bolnave, în nevoi, marginalizate. A avea grijă de cei mici și de cei bătrâni este o alegere de civilizație. Și este și viitorul, pentru că cei mici, copiii, tinerii vor duce înainte acea societate cu forța lor, cu tinerețea lor, iar bătrânii o vor duce înainte cu înțelepciunea lor, cu memoria vieții lor, pe care trebuie să ne-o dea nouă tuturor.
Lasă un comentariu