Deputatul social democrat Florin Tripa consideră, la doi ani de la preluarea mandatului de parlamentar, că are datoria morală față de cetățeni de a prezenta bilanțul activității sale publice, într-o totală transparență.
Conform acestuia, oamenii nu trăiesc din slogane de partid și promisiuni deșarte, dar viața lor poate fi influențată pozitiv de eforturile individuale și colective ale acelor politicieni care își pun cu adevărat competențele și energia în slujba comunității.
„Cred că evoluția clasei politice românești poate să aibă loc doar prin eliminarea demagogiei și a mimării interesului pentru problemele oamenilor care i-au ales. Acești cetățeni onești vor să vadă în mod concret că lucrurile se mișcă în bine în spațiul în care trăiesc și își desfăsoară activitatea. Parlamentarul devine astfel un vector al progresului dar și un gardian moral al respectării drepturilor și intereselor oamenilor din regiune. Nu am făcut un secret din faptul că proiectul extinderii magistralei de gaz în județul Arad este unul dintre obiectivele majore ale mandatului meu. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât cetățenii de pe Valea Crișului și a Mureșului sunt tot mai aproape de materializarea acestui deziderat, o alternativă veritabilă la utilizarea lemnului de foc în gospodării. În ansamblu, este un proiect dificil dar ambițios care necesită o comunicare și coordonare excelentă, multe întâlniri consultative și parcurgerea unor etape succesive precise. Am realizat în acest an pași importanți iar eforturile mele la nivel local sunt completate în mod echilibrat de modificările legislative, meritul fiind în acest caz al Guvernului României”, declară deputatul social-democrat Florin Tripa.
„Pe de altă parte nu pot și nu voi ignora niciodată comunicarea directă cu arădenii din județ, cei care mi-au semnalat numeroase disfuncționalități cu privire la calitatea prestației unor furnizori de servicii. Fără a-mi dori să deschid un război cu una sau mai multe companii din sectorul privat, nu am permis și nu voi îngădui ca firme precum Enel sau providerii de telefonie și internet să își bată joc de comunitățile din mediul rural și de banii clienților. Voi uza și în viitor de toate armele legale pentru a combate orice tip de abuzuri pe această linie, fie că este vorba despre decalarații în Parlamentul României sau interpelări parlamentare la ministerele de resort sau autoritățile naționale competente. Recent, am somat conducerea companiei Enel să intervină cu toate capacităţile de operare disponibile pentru remedierea situaţiei limită în care se găseau peste 30 de localităţi din judeţul Arad. În urma ninsorilor abundente cabluri și stâlpi de electricitate au fost doborâți la pământ și au făcut ca zeci de mii de oameni să nu aibă, energie electrică. Capacitatea de reacție a Enel a fost slabă, pe măsura carențelor majore de personal și mentenanță, aspecte pe care le-am sesizat în cel mai înalt for al țării”, afirmă Tripa.
„Nu am ezitat de asemenea să denunț practicile neconforme și serviciile mizerabile ale operatorilor de telefonie și internet, care la adăpostul unor reputații internaționale respectabile și-au închipuit că România este o nouă vacă de muls, iar satul românesc o sursă perenă de profit pentru compania mamă. Zeci de sate și comune din județul Arad fără semnal de telefonie mobilă, în ciuda abonamentelor contractate și a licențelor în vigoare, soluții de interconectare internet artizanale dar scumpe, cam ăsta este tabloul serviciilor pe care marii operatori le oferă în multe localități din mediul rural. Viitorul nu prea sună bine! Asta a constatat și conducerea Ancom când în urma sesizărilor mele a procedat la verificări, măsuratori de semnal în teren și ulterior avertismente și sancțiuni usturătoare. Pot să garantez arădenilor că voi rămâne la fel de deschis sesizărilor și problemelor cu care se confruntă și că vor găsi în permanență în mine un partener de dialog căruia nu îi este frică să înfrunte abuzurile de orice natură”, spune Florin Tripa, deputat al PSD Arad.
TRIPA!, aradenii s-au saturat de prostiile si minciunile pe care le spui in mod regulat.
TRIPA ne spui si noua cum ai facut scoala?
FSD-ul ce a facut pentru ARAD?
TIPA ne spui si noua cand prezentati proiectul de buget?TRIPA pentru asta esti la ” PARLAMENTUL ROMANIRI”, dar am impresia ca pentru tine aceste notiuni sunt grele , te doare capul si atunci spoi tot felu de prostii.