Printr-o petiție, semnată de 220 de persoane, cetățenii din Tauț au solicitat sprijinul Prefecturii pentru menținerea pe raza comunei a Agenției CEC Bank, despre care au înțeles că se află în vizorul conducerii CEC Bank SA pentru a fi desființată.
Prefectul Florentina Horgea, înțelegând utilitatea acestei agenții bancare în localitatea Tauț, în special – așa cum au explicat petiționarii înșiși – pentru uzul pensionarilor din comună, cărora le-ar fi fost greu să se deplaseze în cea mai apropiată localitate unde funcționează o unitate bancară, a solicitat conducerii CEC Bank SA găsirea unei soluții pentru menținerea în stare de funcționare a agenției.
În consecință, Instituția Prefectului – Județul Arad a fost informată oficial, în cursul zilei de miercuri, prin directorul Sucursalei Arad a SC CEC Bank SA, Ciprian Ioan Unc, că Agenția Tauț nu se desființează, precizând: „Situația prezentată se datorează unor factori obiectivi, ce au determinat închiderea temporară a unității. Vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a asigura funcționarea agențiilor noastre conform programului stabilit, însă în anumite perioade, datorită unor situații conjuncturale, suntem nevoiți să adoptăm anumite măsuri.”
„Spre satisfacția locuitorilor comunei Tauț, Agenția CEC Bank Tauț se va redeschide. A fost bine că localnicii ne-au solicitat ajutorul și mă bucur că răspunsul oficialilor Băncii nu le anulează speranța de a se păstra agenția existentă pe raza localității lor”, a declarat prefectul Florentina Horgea.
Lasă un comentariu