Adrian Butunoi consideră filiala PNL Arad ca fiind cea mai coruptă din țară

Adrian Butunoi consideră filiala PNL Arad ca fiind cea mai coruptă din țară

Adrian Butunoi, consilier judeţean al PSD Arad, susține că cel mai slab președinte din istoria CJA, Marinel Cionca, recunoaște faptul că liberalii arădeni vor să pună mâna pe Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Valea Crișului.

Pentru șefii PNL Arad, extinderea gazului în localitățile de pe Valea Crișului este văzută doar ca o nouă oportunitate de a-și umfla buzunarele, după modelul brevetat cu Masterplanul de Apă-Canal sau cel al Deșeurilor, consideră Butunoi.

„Marinel Cionca, unul dintre exponenții celei mai corupte filiale PNL din țară, recunoaște că vrea să pună mâna pe Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Valea Crișului, constituită pentru extinderea gazului în județul Arad. Unii de la PNL au și văzut oportunitatea de a mai câștiga un ban necinstit de pe urma unor investiții publice, așa cum am văzut că s-a întâmplat și în cazul Masterplanului de Gestionare a Deșeurilor, unde ilegalitățile sunt atât de evidente, încât și primarilor PNL le este rușine de nesimțirea șefilor de la Arad. Liberalii arădeni sunt obișnuiți să ciupească de la orice investiție derulată în județul Arad, încă de pe vremea când nu erau vopsiți în galben-albastru, și acționau sub adevărata titulatură, cea de PDL. Ne amintim cum controlau inclusiv afacerile de pe autostrada Arad – Timișoara, aflată atunci în construcție. Nu exista carieră, balastieră, firmă de transport, firmă de construcții care aveau contracte cu cei de la autostradă să nu cotizeze și la partid. Așa s-a întâmplat probabil și în cazul proiectului de apă-canal, așa se întâmplă probabil și la deșeuri, la drumuri județene, la serbările câmpenești de milioane de euro, cu alte cuvinte la tot ce implică banul public, din care o parte trebuie să ajungă și la partidul portocaliu, aflat mai nou sub acoperire liberală”, a declarat Adrian Butunoi.

„Cionca și gașca lui de căpușe nu vor avea însă nicio șansă, în tentativa de a pune mâna pe o investiție care va aduce confort în casele a zeci de mii de arădeni, cu scopul de a obține și ei un câștig necinstit. În primul rând, nici măcar primarii PNL nu sunt de acord ca CJA și firmele de casă liberale să pună mâna pe acest proiect, iar în al doilea rând, Consiliul județean nu are absolut nicio atribuție în zona extinderii rețelelor de gaz, asta dacă nu cumva Marinel și-a făcut cumva vreo firmă în domeniu, la Pecica. Știam că e «priceput» în zona stațiilor de epurare, dar de gaz nu s-a auzit nimic până acum. Îi dăm domnului Marinel un sfat prietenesc: ocupați-vă de problemele de la CJA, de cele din spitale, reparați drumurile județene, realizați investițiile de zeci de milioane de euro pentru care ați primit bani de la Guvernul României și lăsați problema extinderii gazului în sarcina primarilor de pe Valea Crișului, care s-au asociat, indiferent de culoarea politică, și știu mai bine ce au de făcut pentru a duce la bun sfârșit acest proiect“, spune consilierul județean al PSD Adrian Butunoi.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.