Tu știi ce bei? Ce este de fapt LAPTELE pe care îl găsești în magazine

Tu știi ce bei? Ce este de fapt LAPTELE pe care îl găsești în magazine

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România, înfiinţată în anul 1990), organizaţie de utilitate publică, membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat conţinutul etichetei de la 25 mărci de lapte de consum comercializate în marile structuri comerciale.

Acest studiu face parte din Campania Națională de Informare și Educare: „Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât să facă achiziții în cunoștință de cauză pentru familiile lor.

Laptele este alimentul fundamental al puiului de mamifer, deci și al puiului de om. Este produs de glandele mamare ale mamiferelor femele încă înainte de nașterea puiului și până la o vârstă a puiului la care acesta trece definitiv pe hrana specifică adulților, etapă numită perioadă de lactație. […]

Echipa de experţi a analizat informaţiile de pe etichetele următoarelor mărci de lapte cu 3,5% grăsime: Poiana Florilor, Olympus, Lactag, Carrefour, 365, Covalact de Ţară, Monor, Lăptăria cu caimac, Drag de România, Albalact, Rarăul, ProdLacta, SIM, Boni, Vreau din România, Oke, Pilos, Zuzu, Napolact, Milli, Proxi, Vadul Laptelui, Muller, Fulga şi Auchan.

  • numai două mărci de lapte conţin lapte nestandardizat, şi anume „Lăptaria cu caimac” cu lapte pasteurizat la temperatură joasă, fără a fi prelucrat „lapte aşa cum îl dă  vaca”, respectiv marca Muller care conţine lapte din Germania, tratat termic prin procedeul UHT;
  • valoarea energetică per 100 ml lapte variază între 60,5 calorii şi 72 calorii;
  • cantitatea de glucide din 100 ml lapte variază între 4 grame şi 4,8 grame;
  • cantitatea de proteine din 100 ml lapte variază între 2,9 grame şi 3,5 grame.

De asemenea, experții APC au descoperit că:

80% din laptele consumat de români este standardizat!

Laptele standardizat este un lapte prelucrat!

Laptele standardizat conţine lapte praf, lapte parţial smântânit, lapte smântânit sau grăsimi din lapte!

Un pahar de lapte conţine până la 180 de calorii!

Un pahar de lapte conţine până la 12 grame de glucide!

Un pahar de lapte conţine până la 8,7 grame de proteine!

Un român consumă în medie 12 litri de lapte pe an!

Românii consumă de 4,4 ori mai puţin lapte decât media consumului din Europa de vest!

Un litru de lapte costă între 3,49 lei şi 7,99 lei!

„Cel mai bun lapte atât din punct de vedere organoleptic, dar şi din punct de vedere al nutrienţilor continuţi şi al beneficiilor aduse organismului este laptele nestandardizat, cel care nu a fost prelucrat prin adăugarea de lapte parţial smântânit sau lapte smântanit sau orice adaos permis de lege sau omis prin acţiuni de lobby de legislaţia actuală. Din păcate, 99% dintre cei care consumă frecvent lapte nu ştiu să facă diferenţa, pe baza informaţiilor trecute pe etichetă, între un lapte standardizat şi unul nestandardizat, aşa cum îl dă vaca, fapt ce reiese foare clar din oferta de lapte de consum existentă la vânzare în marile structuri comerciale”, conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.

Studiul complet se găsește aici: http://www.apc-romania.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.