Unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de muzică populară din România se simte umilit în comuna arădeană Bârzava.
Benone Sinulescu a răbufnit după ce strada pe care locuiește în Bârzava nu a fost deszăpezită de administrația locală. „Eu am 81 de ani, puteam să am o problemă de sănătate și nici nu avea cum să vină ambulanța”, a spus Benone Sinulescu. Acesta ne-a declarat că se simte „umilit” în comună, din cauza tratamentului administrației locale vizavi de persoana sa. Sinulescu a precizat că strada pe care locuiește este singura din zonă care este neasfaltată și că acesta a și fost „motivul” pentru care nu ar fi fost deszăpezită. „Mai mare rușinea! La mine vin foarte multe personalități în drum spre Occident, sau când se întorc, și vă dați seama, ajung să meagă prin noroi, pentru că asta e singura stradă neasfaltată. Și nu înțeleg de ce”, a spus Benone Sinulescu.
Între timp, în ceasul al 12-lea, strada pe care locuiește cântăreţul a fost deszăpezită. Probabil va fi și asfaltată, dacă tot se apropie alegerile din 2020…
Iată ce spune Benone Sinulescu vizavi legat de relația sa cu administrația comunei (click reply!):
asta se intampla cand canti gratis :)))))))))
Pacat ca nu stim sa-i respectam pe artisti. 😥
ce cauta acolo? nu e locul lui acolo.
Cine esti tu ca sa decizi cine unde isi are locul? Tu esti la locul tau? Pupura desteapta!