Nume MARI ale muzicii românești, precum și artişti din Serbia, Ungaria și Bulgaria sosesc la un FESTIVAL organizat în vestul țării

Nume MARI ale muzicii românești, precum și artişti din Serbia, Ungaria și Bulgaria sosesc la un FESTIVAL organizat în vestul țării

Câteva dintre cele mai aclamate nume ale muzicii românești, dar şi artişti din Serbia, Ungaria și Bulgaria vor sosi la cea de-a doua ediție a Embargo Fest, care se va desfăşura în perioada 16-19 mai 2019, în comuna Dudeștii Vechi din județul Timiș.

Evenimentul va avea loc pe parcursul a patru zile, iar pe cele trei scene vor urca peste 50 de artiști și trupe, cum ar fi Șuie Paparude, Timpuri Noi, Sarmalele Reci, Implant pentru Refuz, Ţapinarii, Oranitza (Bulgaria), Zbogom Brus Li (Serbia), Shizuka (Ungaria).

Printre activităţile care se vor desfăşura se numără şi proiecţiile de film, spectacolele de teatru pentru copii şi adulţi, atelierele de circ, parcul de distracţii şi târgul de produse bio. Pentru cei care doresc să îşi aducă cortul, organizatorii vor pune la dispoziţia participanţilor un camping gratuit.

Evenimentul care se desfășoară la doar 10 kilometri de granița cu Serbia și la 15 kilometri de cea cu Ungaria, în comuna cu cea mai mare comunitate de bulgari din România, aduce anul acesta, pe scena principală, Șuie Paparude, una dintre trupele electronice cele mai longevive din România, care s-a reinventat constant, încă de la formarea sa în 1993. La sfârșitul anului trecut formația a lansat un nou material discografic.

Trupa Timpuri Noi este simbolul rockului românesc al ultimelor decenii și, în formula actuală, este vocea rockului cu mesaje puternice, elaborate, inteligente și acide! De la înființarea trupei, Dan Iliescu a fost prezent în Timpuri Noi în calitate de compozitor și chitarist, iar printre hiturile lor nemuritoare se numără Stere, Tanța, Adeline, Luca, Helga sau Bordelul Mov.

Formația Sarmalele Reci s-a lansat în anul 1993 și a reprezentat o pată de culoare în scena pop – rock autohtonă. Zoltán András şi băieţii care alcătuiesc „gaşca“ Sarmalele Reci reușesc de fiecare dată să surprindă cu texte teribil de inspirate, completate de instrumentaţii rock – ska – punk.

Pe scena principală de la Embargo Fest vor mai evolua Vizi, Pragu’ de Sus, Teo Band, New Quartet (Serbia), R.U.A. și alții. O altă scenă este Green Stage, cu ajutorul căreia organizatorii şi-au propus să promoveze muzica drept o puternică unealtă pentru un viitor mai verde. Acesta este şi motivul pentru care ediţia de anul acesta a Embargo Fest se va desfăşura sub umbrela de Green Vibes.

La Green Stage vor fi prezenți şi Implant pentru Refuz. Călătoria celor de la Implant Pentru Refuz a început în anul 1995, iar de atunci timișorenii au editat opt albume bine primite de amatorii de rock din întreaga țară, cântând în deschiderea unor nume precum Korn, Megadeth, Soulfly, 25 ta Life, Clowfinger, Deftones, Sick of it all, Cradle Of Filth, The Exploited, Dog Eat Dog sau Kultur Shock.

Bulgarii de la Oratnitza, o trupă alcătuită din șase muzicieni îndrăgostiți de folclorul tradițional combinat cu sonorități actuale din hiphop, dubstep, trap, RNB, vor urca pe scena Green Stage alături de alţi artişti precum Țapinarii, Axis, Monokrom, Bogdan Puriș & Zoltan Varga.

Zbogom Brus Li va urca de asemenea pe scena de la Embargo Fest, trupă punk-rock, post-punk care a fost înființată în anul 1992 la Novi Sad.

A treia scenă, Electric Base, va beneficia de apariția DJ-iței maghiare Shizuka. Pe numele ei adevărat Petra Mayer, artista din țara vecină a debutat în 2008 și a fost invitată să mixeze în deschiderea unor nume precum Mark Knight, UMEK, Sasha, James Zabiela sau GusGus. Celelalte nume anunțate la această scenă sunt Ivan Popa (Bulgaria), Punu, Kova & Module și Alex Halka.

Abonamentele pentru EMBARGO Fest se pot achiziţiona de pe site-ul oficial al festivalului, prețul acestora fiind de 50 lei (pentru două zile), 75 lei (abonament valabil pentru trei zile) și 100 lei (abonament valabil pentru toată perioada desfășurării evenimentului). Biletele valabile pentru o singură zi vor putea fi achiziţionate doar la intrarea în festival. Persoanele cu dizabilități vor avea acces gratuit, la fel și copiii sub 12 ani și persoanele peste 65 de ani.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.