INCENDIU într-o localitate arădeană, care se putea transforma într-un DEZASTRU! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO)

INCENDIU într-o localitate arădeană, care se putea transforma într-un DEZASTRU! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO)

Un incendiu a izbucnit în cursul nopții trecute la o casă din localitatea Lipova.

Potrivit ISU Arad, secția de Pompieri Bârzava, în cooperare cu SVSU Lipova au intervenit noaptea trecută cu trei autospeciale de stingere, cinci pompieri militari și 11 voluntari în orașul Lipova pentru stingerea unui incendiu la o casă.

La sosirea pompierilor voluntari din Lipova, ardea acoperișul casei și exista riscul de propagare la toată construcția și la casele învecinate. În momentul sosirii pompierilor militari ai Secției Bârzava, a fost reorganizat dispozitivul de stingere, suplimentate forțele de intervenție cu cea de-a doua autospecială a SVSU Lipova, iar în aproximativ 30 de minute incendiul a fost limitat și localizat fără a se extinde, informează reprezentanții ISU.

După două ore de intervenție incendiul a fost stins. A ars aproximativ 80% din acoperișul casei, iar cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un „coș, canal sau burlan de evacuarea a fumului necurățat”.

ISU Arad mulțumește pentru promptitudine și sprijin colegilor de la SVSU Lipova.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.