Lipsa locurilor de parcare din cartierele afectate de șantiere nu se rezolvă cu amenzi, ci cu amenajarea unor spații provizorii unde locuitorii să își poată lăsa autoturismele, spun reprezentanții USR Arad.
În urma sesizărilor primite de la cetățeni, USR Arad a semnalat administrației locale problema lipsei locurilor de parcare cu care se confruntă cetățenii din cartierele orașului afectate de șantiere. În prezent, în Alfa și nu numai, acolo unde locurile de parcare sunt în construcție, locuitorii nu mai au unde să-și lase mașinile.
„Rezidenții se văd astfel obligați să își parcheze autoturismele fie în zone unde parcarea este interzisă, fie foarte departe de locuințe, ceea ce este cel puțin neplăcut, mai ales dacă ai bagaje sau copii mici. Niciuna dintre aceste soluții nu este de dorit, pe de o parte din cauza sancțiunilor la care se expun, pe de altă parte din cauza disconfortului. Soluția pe care USR a avansat-o constă în amenajarea unor locuri de parcare provizorii, în paralel cu gestionarea corespunzătoare a lucrărilor, astfel ca ele să se finalizeze cât mai repede și să nu afecteze în același timp mai multe zone învecinate. O planificare atentă ar fi putut scuti cetățenii de disconfortul suportat. Problemele de genul celor sesizate mai sus pot fi ușor evitate dacă proiectele sunt bine planificate și executate, de către specialiști responsabili. USR își dorește să ofere arădenilor o administrație eficientă, condusă de profesioniști, care să se concentreze pe nevoile cetățeanului”, se arată într-un comunicat de presă al USR Arad.
Foto: arhivă
Lasă un comentariu