Compania de Apă Arad a anunțat că, potrivit noului Regulament al Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare din aria de competență a Unităților Administrativ Teritoriale membre ale ADIACJA, pune în aplicare un nou program de citire a apometrelor.
Astfel, conform noului program, citirea contoarelor se va face de către reprezentanții CAA, o dată la două luni, abonații fiind obligați să permită accesul liber şi necondiţionat al reprezentantului Operatorului care efectuează citirea contorului.
În luna în care nu se citesc apometrele, se va factura un consum estimat, reprezentând media pe ultimele 12 luni. În cazul în care abonații nu doresc să le fie estimat consumul, au posibilitatea să transmită telefonic index-ul contorului, conform precizărilor menționate pe factură.
Indexul se poate transmite la numerele de telefon: 0257/270843 sau 0257/270853 (interior 5), cu 3-5 zile calendaristice înainte de perioada de citire menționată pe factură.
Abonații vor fi anunțați prin intermediul mass media dar vor putea găsi programul citirii contoarelor și pe pagina de internet a Companiei de Apă – www.caarad.ro și pe pagina de Facebook a Companiei de Apă Arad.
De ce,ce sa intămplat de nu se mai pot citi lunar ca si pana acum