Un nou proiect se derulează, în această perioadă, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.
„Mizantropul” – text pe care critica de specialitate în consideră „cea mai rafinată opera a lui Molière” și despre care Nicolae Steinhardt, nota, în 1945: „ (…) bucata aceasta, cea mai bună a lui Molière, cea mai mare a marelui secol, cea mai adâncă a teatrului francez, e şi capodopera genului omenesc, tot ce s-a scris sau s-a creat mai extraordinar vreodată de când omul scrie şi gândeşte, de la Thales din Millet până în zilele noastre”, prinde viață zilele acestea pe scena teatrului arădean.
Spectacolul va vedea lumina rampei, în versiunea regizorală a lui Vlad Cristache și scenografia Andreei Tecla și a Mădălinei Niculae.
„Noua montare semnată de regizorul Vlad Cristache este un bun prilej de reîntâlnire, pe aceeași scenă, în cadrul unui proiect inspirat și provocator a unor actori arădeni îndrăgiți deopotrivă de publicul de acasă dar, de ceva vreme, și de publicul din întreaga țară. În plus, proiectul aduce pe scena de la Arad și un nume pe care ne bucurăm să îl avem în echipa noastră. Este vorba despre Michaela Prosan – actriță talentată atât pe scenă, cât și în film. Mulți dintre dumneavoastră o știți deja din serialul «Fructul oprit», difuzat de Antena 1” – spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Distribuția spectacolului „Mizantropul” îi cuprinde pe: Alex Mărgineanu, Andrei Elek, Ioan Peter, Michaela Prosan, Iulia Alexandra Dinu, Cecilia Lucanu-Donat, Ștefan Statnic, Robert Pavicsits și Călin Stanciu.
Premiera este programată în 5 iulie, de la ora 19, pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Lasă un comentariu