AMBROZIA poate provoca ALERGII GRAVE! Ce măsuri trebuie să ia autoritățile

AMBROZIA poate provoca ALERGII GRAVE! Ce măsuri trebuie să ia autoritățile

USR Arad a solicitat administrației publice locale detalii privind măsurile cerute de Legea numărul 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.

Conform prevederilor legii, verificarea și identificarea terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se declanșează primăvara, după răsărirea acestei buruieni și se încheie cel târziu până la data de 20 mai a fiecărui an, când se poate constata o diferențiere vegetativă față de celelalte specii de buruieni. Procedura se efectuează de către autoritățile publice locale, prin agenții agricoli angajați sau persoanele desemnate din cadrul acestora, informează USR Arad.

De asemenea, autoritățile publice locale trebuie să transmită centralizatorul, cu suprafețele de teren pe care s-a constatat existența buruienii ambrozia, Instituției Prefectului și Direcțiilor pentru Agricultură județene, respectiv a municipiului București, până cel târziu la data de 25 mai a fiecărui an.

Am solicitat autorităților centralizatorul terenurilor infestate cu buruiana ambrozia de pe teritoriul Municipiului Arad, împreună cu măsurile luate de Primăria Municipiului Arad pentru combaterea acestei buruieni. Ambrozia este o plantă cu potențial alergen extrem de ridicat, cu numeroase cazuri de cetățeni afectați de polenul eliberat, printre cei mai predispuși la asemenea alergii fiind copiii. Formele de manifestare sunt strănutul repetat, mâncărime în nas, în gât sau în cerul gurii, lăcrimare și înroșirea ochilor sau chiar tuse și greutate în respirație. Această problemă poate fi soluționată relativ simplu, prin cosire înainte de perioada în care se produce polenul. Vom urmări răspunsul autorităților, măsurile asumate și modul în care ele sunt implementate, declară Cristina Borhan, USR Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.