Comunicatorii armelor Ministerului Administrației și Internelor (MAI) vor sărbători în ziua de 20 iunie, începând cu acest an, Ziua Comunicatorilor MAI.
„Pentru noi, cei care avem privilegiul de a mediatiza rezultatele muncii colegilor noștri (și nu numai), este ziua în care ne sărbătorim, așa cum se cuvine între comunicatori, «Off the record». Anul acesta, la prima ediție, comunicatorii MAI din Arad sunt deosebiți de mândri să fie alături de colegul de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Maior Pleșca George, care a primit distincția pentru merite deosebite, acordată de Direcția de Informare și Relații Publice din MAI. Gigi, pentru noi și toți cei care lucrează cu el, este cel mai vechi din această echipă, și pe lângă meritele profesionale incontestabile este unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut vreodată. La mulți ani comunicatorilor MAI și felicitările noastre, Gigi”, precizează comunicatorii MAI din Arad.
Lasă un comentariu