Deputatul Florin Tripa anunţă că primele plăţi pentru câştigătorii programului Start-Up Nation 2018 vor fi făcute săptămâna viitoare.
„Înainte de toate, veştile sunt pozitive, mai ales că săptămâna viitoare încep primele plăţi şi deja s-au deschis liniile de finanţare iar agentiile regionale au primit bani pentru deconturile către câştigătorii Start-Up Nation. Aşa că scepticii, fie că sunt din presă sau mediul politic, nu mai au niciun motiv de a incrimina guvernul pentru culpe imaginare. Banii există şi ei vor fi distribuiţi la vreme!”, a declarat deputatul social-democrat.
Aceasta reaminteşte că aplicaţia pentru înscrierea în programul Start-Up Nation 2018 a fost deschisă pe 27 decembrie 2018 iar statul român îşi propune să finanţeze 10.000 de firme prin acest program. Alocaţia financiară nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.
„Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului. Pentru a participa la program, societăţile trebuie să creeze cel puţin un loc de muncă având normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului”, a mai declarat deputatul Florin Tripa.
Lasă un comentariu