Un fals inspector de protecţia mediului a fost săltat, miercuri, de poliţiştii ineuani. Din primele informaţii, rezultă că acesta l-ar fi abordat pe un cetăţean din localitate, chestionându-l dacă are autorizaţie de mediu în cazul unei construcţii pe care o ridică la marginea oraşului.
„Prima dată a venit joia trecută, s-a recomandat ca fiind «de la Mediu» şi m-a întrebat dacă am autorizaţie de la Protecţia Mediului pentru construcţia pe care o ridic. A doua zi m-a sunat, cu aceeaşi problemă. Dându-mi seama că e ceva necurat la mijloc, m-am interesat la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi am aflat că respectivul nu este inspector acolo. Miercuri (n.r. – ieri) a venit din nou şi iar m-a întrebat de autorizaţie. I-am spus să aştepte, să dau un telefon, să vină contabila cu autorizaţia. Eu am sunat însă la Poliţie iar poliţiştii au venit şi l-au dus la secţie”, a declarat Dan Cârjă, ineuanul care nu s-a lăsat păcălit.
De remarcat, că falsul inspector de protecţia mediului a negat la Poliţie că ar fi dorit să-l păcălească pe ineuan, spunând că el ar fi dorit doar să-l ajute să-şi procure respectiva autorizaţie, având o firmă care se acupă cu aşa ceva.
Lasă un comentariu