Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărşand au depistat zece cetăţeni din Irak şi Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în state din vestul Europei.
Alți doi cetățeni indieni au fost depistați de polițiștii de frontiera de la PTF Nădlac II încercând să treacă granița în baza unor permise de ședere suedeze false.
În data de 14.12.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărşand, judeţul Arad, au desfăşurat o acțiune de prevenire pe linia combaterii migraţiei ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 03.30, la aproximativ 400 de metri faţă de linia de frontieră, au fost depistate zece persoane. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, respectiv Siria, opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 31 de ani şi doi minori în vârstă de 17 ani.
Aceştia au declarat faptul că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În data de 13.12.2019,în jurul orei 21.00, politiştii de frontieră au depistat, in apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanapalota două persoane de sex masculin.
S-a procedat la legitimarea celor acestora, bărbații prezentând două permise de şedere având însemnele autorităţilor din Suedia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control sunt false, neîndeplinind condiţiile de formă şi de fond ale unui document autentic, motiv pentru care bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că cei doi sunt cetăţeni din India, în vârstă de 25 respectiv 28 de ani, care intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei în baza documentelor false.
Poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Lasă un comentariu