Încep să se vadă urmările valurilor de oameni care au intrat în țară în ultimele zile.
Printre cei care au trecut granița se numără români civilizați, care au venit acasă și au respectat măsurile impuse de autorități, dar și persoane care nu au mai fost de ani de zile în țară, ocupându-se cu tot felul de activități ilegale prin străinătate.
Unul din medicii care se afla la Vama Nădlac 2 la triaj, Vlad Roșca, povestește pe pagina sa, cum sute de oameni „cărora nu le mai merge cu furturile, prostituţia şi cerşitul” au venit în România, prin vestul țării, având și o atitudine arogantă și o lipsă totală de respect față de forțele de ordine și nu numai. Aceștia nu au luat în serios pericolul Covid-19, iar mai nou și-au reluat „bunele obiceiuri” prin oraș.
Deși Aradul este gol, se pare că hoții încă mai bântuie străzile, iar din păcate există riscul ca această situație să degenereze, majoritatea fiind oameni fără adăpost.
Mai mulți arădeni s-au trezit cu mașinile sparte în această dimineață. Potrivit Ordonanței Militare nimeni nu mai avea voie să iasă pe stradă după ora 22:00 fără un motiv serios sau urgent, și fără să prezinte declarația pe proprie răspundere ( de astăzi aceleași reguli aplicându-se pe tot parcursul zilei), cu toate acestea hoții au ieșit „la lucru”. De asemenea, în Aradul Nou a fost spartă o brutărie.
Ținând cont de numărul ridicat de astfel de persoane care au intrat în țară prin Nădlac, există șanse mari ca mulți să fi rămas în județul și în municipiul Arad. Oamenii nu mai ies pe stradă, mașinile rămân nesupravegheate, deci este practic „o invitație”.
Pe lângă asigurarea respectării noilor reglementări privind circulația persoanelor, jandarmii și polițiștii vor avea de a face și cu un val de infractori.
Foto: Berzan Otto
pentru asa zisii oameni fara adapost . ar trebuie deschiderea de lagare si pusi la munca.istoria se repeta.
Haualeoo bahtaloo! In curand se vor imbulzi la Nadlac stolurile din „diaspora franceza” si „diaspora germana” dupa suspendarea curselor aeriene dinspre Franta si Germania. Vor complica si mai mult situatia epidemiologica din Arad. Multumim din inima partidului! Nici din punct de vedere economic nu se justifica „repatrierea”, chiar crede cineva ca se vor angaja in zona industriala dupa ce se termina criza?
tiganii trebuie trimisi de unde provin,ei provin din sudul tarii si din estul tarii. daca nu se iau masuri nu o s-a scapam niciodata de ei.
Tigani fute in gura toata rasa ta de drogati care se drogheaza cu punga rasit.din stramosi daca stramosi tai o fost fututi in creier de hitlear tu cum ca samata sa fi astfel daca sameni grau poate sa ese porumb,?
Si toate astea se intampla sub atenta supraveghere a fortelor de ordine: politia, politia locala, jandarmeria, armata, care normal au si aceste atributiuni chiar si in aceste timpuri. Multumim ca ne faceti sa ne simtim in siguranta. Ce facem pana la urma: stam in casa sau stam afara sa ne aparam proprietatile?
[…] ce în cursul zilelor trecute, mai multe mașini din Arad au fost găsite sparte (VEZI ARTICOL) , astăzi, căutările comorilor din autovehiculelor cetățenilor nu a luat […]